1. [DEX '09] PREDICARE, predicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a predica și rezultatul ei; predică. – V. predica.
2. [MDA2] predicare sf [At: PANN, P. V. I, 75/4 / Pl: ~cări / E: predica] (Rar) 1 Explicare în biserică a unui text biblic, a unui fapt religios etc. și degajarea din ele a unei învățături morale. 2 (Înv) Predică (1). 3 Propovăduire. 4 Recomandare.
3. [DLRLC] PREDICARE, predicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a predica; predică. Mîntuire În veci nu vom avea, D-om aștepta să vie Prin sfinte predicări. BOLLIAC, O. 195.
4. [DN] PREDICARE s.f. Acțiunea de a predica și rezultatul ei; propovăduire. [< predica].
5. [DEX '09] PREDICA, predic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ◊ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. (Fam.) A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din lat. praedicare.
6. [MDA2] petrica v vz predica
7. [MDA2] predica [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) petrica / Pzi: predic / E: lat praedicare, it predicare] 1 vt (D. clerici) A explica în biserică un text biblic, un fapt religios etc., extrăgând din ele o învățătură morală. 2 vt A propovădui o credință religioasă. 3 vi (Îe) A ~ în pustiu (sau în deșert) A da sfaturi pe care nimeni nu le urmează. 4 vi (Îae) A vorbi în zadar. 5 vt (C. i. idei, concepții etc.) A recomanda cu insistență și pretutindeni.
8. [DEX '98] PREDICA, predic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ◊ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din lat. praedicare.
9. [DLRLC] PREDICA, predic, vb. I. Intranz. (Bis.) A explica de pe amvon un text biblic sau un fapt religios; a rosti o predică. ◊ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a da sfaturi cuiva care nu le ascultă, a vorbi degeaba. Noi, cari încă de mult am scris despre rimele în «a» și prin alte ziare, am avut mai multe asemenea ocaziuni de a constata că n-am predicat în deșert. MACEDONSKI, O. IV 47. ♦ Tranz. Fig. A recomanda insistent. Virtutea pentru dînșii ea nu există. Însă V-o predică, căci trebui să fie brațe tari. EMINESCU, O. I 56.
10. [DN] PREDICA vb. I. intr. 1. A rosti o predică. ♦ tr. (Fig.) A sfătui, a recomanda cu insistență. 2. (Fil.) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. predic. / < lat. praedicare, cf. it. predicare].
11. [MDN '00] PREDICA vb. I. intr. 1. a rosti o predică. 2. (fil.) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut. II. tr. a recomanda cu insistență; a propovădui. (< lat. praedicare)
12. [Șăineanu, ed. VI] predicà v. 1. a anunța cuvântul lui D-zeu, a instrui poporul prin cuvântări religioase și morale: a predica Evanghelia; 2. fig. a îndemna, a recomanda: a predica cumpătarea.
13. [Scriban] *prédic, a -á v. tr. (lat. práe-dico, -cáre. V. dedic). Pronunț de pe catedră saŭ de pe anvon învățăminte morale. Îndemn, recomand: a predica economia. V. intr. Predic din exemple, fac lucrurĭ morale ca să le imiteze și alțiĭ. Predic în deșert, predic fără să mă asculte nimenĭ. V. prodovăduĭesc.
14. [Scriban] *predicațiúne f. (lat. praedicátio, -ónis. V. de- și in-dicațiune). Acțiunea de a predica. – Și -áție (într’un ms. din 1700, ca și ung. prédikació) și -áre.
15. [DOOM 3] predicare s. f., g.-d. art. predicării; pl. predicări
16. [DOOM 2] predicare s. f., g.-d. art. predicării; pl. predicări
17. [DOOM 3] predica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. predic, 2 sg. predici, 3 predică; conj. prez. 1 sg. să predic, 3 să predice
18. [DOOM 2] predica (a ~) vb., ind. prez. 3 predică
19. [DER] predica (predic, predicat), vb. – A explica un text biblic. Lat. praedicare (sec. XIX). – Der. predică, s. f. (propovedanie, didahie), din ngr. πρέντιϰα < it. predica; predicație, s. f. (predică), din lat. praedicatio, prin intermediul mag. prédikatió (sec. XVII); predicat, s. n., din fr. prédicat; predicator, s. m., din fr. prédicateur.
20. [D.Religios] predicare, predicări s. f. 1. Acțiunea de a predica și rezultatul ei. ♦ Explicare în biserică a unui text biblic, a unei învățături (morale); p. ext. predică. 2. Propagare, propovăduire. – Din predica.
21. [DE] VOX CLAMANTIS IN DESERTO (lat.) glasul celui ce predică (strigă) în pustiu – Matei 3, 3. Răspunsul dat de Ioan Botezătorul la întrebarea „cine ești” pusă de evreii cărora le predica în pustiul Iudeii. Sensul actual: persoană care încearcă în zadar să-și convingă semenii asupra unui lucru sau să-i moblizeze pentru o cauză.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL