1. [DEX '09] PRAMATIE, pramatii, s. f. Persoană fără caracter, cu purtări rele, imorală; escroc, canalie, pușlama, stricat, destrăbălat. – Din ngr. pra(gh)matía.
2. [MDA2] pramatie sf [At: CARAGIALE, S. N. 257 / V: (reg) pragm~, prăm~ / Pl: ~ii / E: ngr πραγματεία „marfă”] 1 (Pfm) Gen de om. 2-4 (Prt; pex) Persoană (fără caracter) (cu apucături rele sau) imorală Si: canalie, destrăbălat, lichea, pușlama, secătură, stricat.
3. [DEX '98] PRAMATIE, pramatii, s. f. (Fam.) Persoană fără caracter, cu purtări rele, imorală; escroc, canalie, pușlama, stricat, destrăbălat. – Din ngr. pra(gh)matía.
4. [DLRLC] PRAMATIE, pramatii, s. f. Om cu purtări rele, cu năravuri urîte; stricat, destrăbălat, hoț. Și tată-său a fost o pramatie, de fura cloșca de pe ouă. SADOVEANU, P. M. 34. Nu trebuie să știu și eu ce pramatie de călător primesc noaptea-n gazdă? CARAGIALE, O. III 53.
5. [Șăineanu, ed. VI] pramàtie f. fig. poamă, sculă (în basmele muntene): astea sunt pramatiile ce a născut POP. [Gr. mod. PRA(G)MATIA, marfă, negoț].
6. [Scriban] pramátie f. (ngr. pra[g]matía, marfă. V. pragmatic). Iron. Sculă, tacîm, poamă, specie, specimen, tip de om: știŭ ce pramatie eștĭ! V. pramatie, specie, specimen, tefaric, tarbă.
7. [MDA2] pragmatie2 sf vz pramatie
8. [MDA2] prămatie sf vz pramatie
9. [DOOM 3] pramatie (desp. -ti-e) s. f., art. pramatia (desp. -ti-a), g.-d. art. pramatiei; pl. pramatii, art. pramatiile (desp. -ti-i-)
10. [DOOM 2] pramatie (-ti-e) s. f., art. pramatia (-ti-a), g.-d. art. pramatiei; pl. pramatii, art. pramatiile (-ti-i-)
11. [DER] pramatie (pramatii), s. f. – 1. Soi, specie, tip. – 2. Lichea, pușlama. – Mr. prămătie „marfă”, megl. primătiiă „marfă”. Ngr. πραμμάτεια „marfă” (Gáldi 235).
12. [Argou] pramatie, pramatii s. f. persoană imorală
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL