1. [DEX '09] POSOMORÂT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
2. [MDA2] posomorât, ~ă a [At: NECULCE, L. 80 / V: (reg) lo~, (înv) ~rit / Pl: ~âți, ~e / E: posomorî] 1 (D. oameni) Care are fizionomia, ochii, privirea etc. încruntată, întunecată, tristă ca urmare a unei proaste dispoziții, a unei nemulțumiri, a unei stări sufletești apăsătoare. 2 (D. fizionomia, ochii, privirea etc. oamenilor) Care exprimă sau trădează o stare de proastă dispoziție, de nemulțumire, de tristețe Si: încruntat, întunecat, mohorât, noros, posac, trist. 3 (D. cer) Acoperit de nori Si: înnegurat, înnorat, întunecat. 4 (D. nori) De culoare închisă, întunecată. 5 (D. nori) Care aduce vreme urâtă, precipitații. 6 (D. zile, vreme) Cu precipitații Si: ploios, urât. 7 (D. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care este de culoare închisă. Si: întunecat. 8 (D. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care face o impresie tristă Si: dezolant, melancolic, sumbru. 9 (Pex; d. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care inspiră melancolie, dezolare, tristețe prin aspectul întunecat, sărăcăcios etc. Si: dezolant, melancolic, sumbru.
3. [DEX '98] POSOMORÂT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Rău dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o rea dispoziție, tristețe. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.
4. [DEX '09] POSOMORI vb. IV v. posomorî.
5. [DEX '09] POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.
6. [MDA2] posomori v vz posomorî
7. [MDA2] posomorit, ~ă a vz posomorât
8. [MDA2] posomorî [At: BELDIMAN, N. P. II, 120/13 / V: (reg) ~ri / Pzi: ~răsc / E: cf mg szomorú „trist”] 1 vr (D. oameni sau d. fața, ochii, privirea etc. lor) A deveni încruntat, întunecat, trist ca urmare a unei proaste dispoziții, a unei nemulțumiri, a unei stări sufletești apăsătoare Si: a se încrunta, a se întrista, a se întuneca, a se mohorî. 2 vr (D. cer) A se acoperi de nori Si: a se înnegura, a se înnora, a se întuneca. 3 vr (D. vreme) A deveni urât, închis, cu precipitații Si: a se închide, a se strica. 4-5 vtfr (A da sau) a căpăta o notă de tristețe, de dezolare Si: a (se) înnegura, a (se) întuneca.
9. [DEX '98] POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.
10. [DLRLC] POSOMORI vb. IV v. posomori.
11. [DLRLC] POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. Ase întuneca la față (din cauza nemulțumirii), a se întrista. Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7. Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ A lua o înfățișare severă, a se încrunta. Împăratul s-a posomorit rău de tot. – adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. ♦ Tranz. A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva vreun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis. Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255. Un vînt de gheață se stîrni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175. De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120. ◊ Unipers. Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Fig. Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303. 3. Tranz. Fig. A da o notă de tristețe, a întuneca, a înnegura. O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, V. 29. Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273.- Variantă: posomori (REBREANU, R. II 10, ALECSANDRI, P. P. 135) vb. IV.
12. [DLRLC] POSOMORÎT, -Ă, posomorîți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Rău dispus, trist, întunecat la față, mohorît. Stoica își priponise caii subt frasini și aștepta posomorît lîngă foc. SADOVEANU, M. C. 186. Tăcut, posomorît, Andrei plecă capul în jos, fără să zică nimic. HOGAȘ, DR. 236. Și amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomorîți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, O. A. 163. ◊ (Despre înfățișarea, privirile oamenilor) Alții cu fața posomorîtă, Oftînd mult jalnic, le răspundea. ALECSANDRI, T. I 378. (Fig.) În fața noastră munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorîte, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28. ◊ (Despre firea, gîndurile oamenilor) Întoarce-te de-acu-n casă, Catrino, ș-alungă cele gînduri posomorîte. ALECSANDRI, T. 1570. (Rar, despre animale) Bufnele posomorîte, în a lor cuiburi trezite, – Țipă cu glas amorțit. ALECSANDRI, P. A. 101. 2. Care este de culoare întunecată; p. ext. care face o impresie tristă, predispune la tristețe; dezolant, sumbru. Pădurea de coniferi e sumbră și posomorîtă. RALEA, O. 132. La cîțiva pași de mine, curgea Siretul, cu apele lui posomorîte. DUNĂREANU, CH. 134. Ce zile posomorîte și ce nopți lungi. DELAVRANCEA, A. 128. ◊ Fig. Ne împresura de pretutindeni singurătate posomorîtă. SADOVEANU, O. L. 22. Zugrăvește din nou iarăși pînzele posomorîte Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O. I 32.
13. [Șăineanu, ed. VI] posomorî v. 1. a se întuneca la față: cerul se posomorește; 2. fig. a fi posomorît. [Slav. PASMURIETI, a se întuneca].
14. [Șăineanu, ed. VI] posomorît a. și m. 1. întunecat la față: vreme posomorîtă; 2. fig. trist, posac: de omul posomorît și norocul fuge.
15. [Scriban] posomorăsc v. tr. (vsl. *posmuriti, dedus din posmurinŭ, smurŭ, posomorît; sîrb. násumoriti se, a se posomorî, infl. poate de ung. szomoru, trist, care tot de aci vine: rus. pásmurĭetĭ, pohmúritĭ, a se posomorî, pásmurnyĭ, posomorît, d. smúryĭ, cenușiu închis, hmúra, corcolan, nour întunecat, hmuritĭ, a încreți fruntea, a se zbîrli, hmúrnyĭ, posomorît. Bern. 1, 391. Cp. cu scapăr și chĭondorîș). Întunec, daŭ un aspect trist orĭ supărat: vestea rea l-a posomorît. V. refl. Mă întunec: un cer posomorît. Fig. Mă încrunt, mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă supăr: o fată posomorîtă. V. bosunflu.
16. [DOOM 3] posomorî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, 3 sg. posomorăște, imperf. 1 posomoram; conj. prez. 1 sg. să posomorăsc, 3 să posomorască
17. [DOOM 2] posomorî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomora, perf. s. 3 sg. posomorî, 3 pl. posomorâră; m.m.c.p. 3 sg. posomorâse, 3 pl. posomorâseră; conj. prez. 3 să posomorască; ger. posomorând; part. posomorât
18. [MDO] posomorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. posomora, conj. posomorască)
19. [IVO-III] posomorăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rîi 1 aor., -rît prt.
20. [DER] posomorî (posomorăsc, posomorît), vb. – A se întrista, a se întuneca, a se mohorî. Sl., cf. rus. pasmurĕtĭ, ceh. posmouriti, sb. nasumoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 279; Tiktin). Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 299, credea într-o proveniență dacică. – Der. posomor, adj. (Trans., mohorît, încruntat); posomoreală, s. f. (amărăciune, tristețe).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL