Definiție și ce înseamnă posomorâre

1. [DEX '09] POSOMORÂRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî.

2. [MDA2] posomorâre sf [At: (a. 1773) GCR II, 90/35 / V: (înv) ~rire / Pl: ~ri / E: posomorî] 1 Modificare a dispoziției cuiva, devenind încruntat, întunecat, trist ca urmare a unei stări sufletești apăsătoare. 2 Stare a omului trist, întunecat, încruntat ca urmare a unei stări sufletești apăsătoare Si: încruntare, întristare, întunecare, posomoreală (1). 3 Aspect fizionomic al unui om încruntat, trist, întunecat Si: posomoreală (2). 4 Înnorare. 5 Stricare a vremii.

3. [DEX '09] POSOMORI vb. IV v. posomorî.

4. [DEX '09] POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.

5. [MDA2] posomori v vz posomorî

6. [MDA2] posomorire sf vz posomorâre

7. [MDA2] posomorî [At: BELDIMAN, N. P. II, 120/13 / V: (reg) ~ri / Pzi: ~răsc / E: cf mg szomorú „trist”] 1 vr (D. oameni sau d. fața, ochii, privirea etc. lor) A deveni încruntat, întunecat, trist ca urmare a unei proaste dispoziții, a unei nemulțumiri, a unei stări sufletești apăsătoare Si: a se încrunta, a se întrista, a se întuneca, a se mohorî. 2 vr (D. cer) A se acoperi de nori Si: a se înnegura, a se înnora, a se întuneca. 3 vr (D. vreme) A deveni urât, închis, cu precipitații Si: a se închide, a se strica. 4-5 vtfr (A da sau) a căpăta o notă de tristețe, de dezolare Si: a (se) înnegura, a (se) întuneca.

8. [DEX '98] POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.

9. [DLRLC] POSOMORI vb. IV v. posomori.

10. [DLRLC] POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. Ase întuneca la față (din cauza nemulțumirii), a se întrista. Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7. Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ A lua o înfățișare severă, a se încrunta. Împăratul s-a posomorit rău de tot. – adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. ♦ Tranz. A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva vreun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis. Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255. Un vînt de gheață se stîrni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175. De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120. ◊ Unipers. Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Fig. Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303. 3. Tranz. Fig. A da o notă de tristețe, a întuneca, a înnegura. O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, V. 29. Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273.- Variantă: posomori (REBREANU, R. II 10, ALECSANDRI, P. P. 135) vb. IV.

11. [DLRLC] POSOMORÎRE, posomorîri, s. f. Posomoreală. Posomorîrea fără margini a nopților de altădată... Cu focul stins, cu soba rece, rămase-n urmă ca un vis: E mai. MACEDONSKI, O. I 63.

12. [Șăineanu, ed. VI] posomorî v. 1. a se întuneca la față: cerul se posomorește; 2. fig. a fi posomorît. [Slav. PASMURIETI, a se întuneca].

13. [Scriban] posomorăsc v. tr. (vsl. *posmuriti, dedus din posmurinŭ, smurŭ, posomorît; sîrb. násumoriti se, a se posomorî, infl. poate de ung. szomoru, trist, care tot de aci vine: rus. pásmurĭetĭ, pohmúritĭ, a se posomorî, pásmurnyĭ, posomorît, d. smúryĭ, cenușiu închis, hmúra, corcolan, nour întunecat, hmuritĭ, a încreți fruntea, a se zbîrli, hmúrnyĭ, posomorît. Bern. 1, 391. Cp. cu scapăr și chĭondorîș). Întunec, daŭ un aspect trist orĭ supărat: vestea rea l-a posomorît. V. refl. Mă întunec: un cer posomorît. Fig. Mă încrunt, mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă supăr: o fată posomorîtă. V. bosunflu.

14. [DOOM 3] posomorâre s. f., g.-d. art. posomorârii; pl. posomorâri

15. [DOOM 2] !posomorâre s. f., g.-d. art. posomorârii; pl. posomorâri

16. [DOOM 3] posomorî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, 3 sg. posomorăște, imperf. 1 posomoram; conj. prez. 1 sg. să posomorăsc, 3 să posomorască

17. [DOOM 2] posomorî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomora, perf. s. 3 sg. posomorî, 3 pl. posomorâră; m.m.c.p. 3 sg. posomorâse, 3 pl. posomorâseră; conj. prez. 3 să posomorască; ger. posomorând; part. posomorât

18. [MDO] posomorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. posomora, conj. posomorască)

19. [IVO-III] posomorăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rîi 1 aor., -rît prt.

20. [DER] posomorî (posomorăsc, posomorît), vb. – A se întrista, a se întuneca, a se mohorî. Sl., cf. rus. pasmurĕtĭ, ceh. posmouriti, sb. nasumoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 279; Tiktin). Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 299, credea într-o proveniență dacică. – Der. posomor, adj. (Trans., mohorît, încruntat); posomoreală, s. f. (amărăciune, tristețe).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] posleți vru [At: PAMFILE, I. C. 228 / Pzi: 3 ~țește / E: […]
1. [MDA2] posleți vru [At: PAMFILE, I. C. 228 / Pzi: 3 ~țește / E: […]
1. [MDA2] poslovac sm [At: IORGA, S. D. VII, 147 / Pl: ~aci / E: […]
1. [MDA2] poslușanie sf [At: (a. 1630) BUL. COM. IST. V, 55 / V: (îrg) […]
1. [MDA2] posluși [At: PRAV. 182 / V: ~uji / Pzi: ~șesc / E: slv […]
1. [DEX '09] POSLUȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și […]
1. [Scriban] poslușnicíe f. (d. poslușnic). Vechĭ. Calitatea de poslușnic. Și -jn-. 2. [MDA2] poslujnicie […]
1. [MDA2] posluși [At: PRAV. 182 / V: ~uji / Pzi: ~șesc / E: slv […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro