1. [MDA2] poslușitor, ~oare sm, a [At: BIBLIA (1688), pref 6/49 / Pl: ~i, ~oare / E: posluși + -tor] (Înv) 1-2 (Persoană) care slujea cuiva.
2. [DLRLV] POSLUȘITOR adj. și s.m. (ȚR) (Persoană) care slujea cuiva. Dumnezău în ceriu are duhuri poslușitoare. BIBLIA (1688). De mare lucruri să învrednicise a fi poslușitoriu. BIBLIA (1688). Etimologie: posluși + suf. -lor. Vezi și poslușanie, posluși, poslușire, poslușnic.
3. [DAR] poslușitor, poslușitoare, s.m. și f., adj. (înv.) (persoană) care poșlușea, slujea cuiva.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL