1. [MDA2] posluși [At: PRAV. 182 / V: ~uji / Pzi: ~șesc / E: slv послоушати] (Înv) 1 vi A se afla în serviciul cuiva, mai ales în slujba unei moșii boierești sau mănăstirești Si: a servi, a sluji. 2 vi A munci ca slugă la un stăpân Si: a slugări. 3 vt A ajuta. 4 vt A oficia serviciul divin.
2. [DLRM] POSLUȘI, poslușesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A sluji, a slugări. – Slav. (v. sl. poslušĩti).
3. [MDA2] posluji v vz posluși
4. [Șăineanu, ed. VI] poslujì v. a fi servitor: puse ca să-i poslujească feciorul de împărat PANN. [Slav. POSLUȘATĬ, a asculta de cineva, a-i se supune].
5. [Scriban] poslușésc v. tr. (vsl. po-slušiti, a asculta de cineva, a i te supune, infl. de poslužiti, a sluji). Vechĭ. Slujesc, slugăresc. – Și -jésc (sec. 18-19).
6. [DER] posluși (poslușesc, poslușit), vb. – A sluji. Sl. poslušiti, cf. sluji. – Der. poslușanie, s. f. (serviciu), din sl. poslušanije; poslușnic, s. m. (servitor, slujitor), din sl. poslušĭnikŭ; poslușnicie, s. f. (funcție, calitate de poslușnic).
7. [D.Religios] posluși, poslușesc vb. IV (Înv.) A fi, a se afla în serviciul cuiva (mai ales în slujba unei moșii mănăstirești sau boierești). ♦ A oficia serviciul divin. [Var. posluji vb. IV] – Din sl. poslušati (pentru posluji, cf. sluji).
8. [DLRLV] POSLUȘI vb. (Mold., ȚR) A sluji. A: Fratele ce-i poslușea la treava svi[n]tei liturghii. DOSOFTEI, VS; cf. PRAV. B: Poslușanie ce poslușăști la mine. BIBLIA (1688); cf. MINEIUL (1776). Etimologie: sl. poslušati. Vezi și poslușanie, poslușire, poslușitor, poslușnic. Cf. d v o r i.
9. [DAR] posluji, poslujesc, vb. IV (înv. și reg.) a fi servitor, a slugări.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL