1. [DEX '09] POSLUȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslujnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ.
2. [MDA2] poslușnic sm [At: PRAV. 279 / V: ~losnic, ~uginic, ~ujnic, proslujnic, pus~ / Pl: ~ici / E: slv послоушьникъ] (Înv) 1 Slujitor mănăstiresc sau boieresc care era scutit de dări. 2 (Pgn) Slujitor. 3 (Spc) Infirmier.
3. [DEX '98] POSLUȘNIC, poslușnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc care era scutit de dări. ♦ P. gener. (Înv.) Slujitor, servitor. 2. (Înv.) Infirmier. [Var.: (înv.) poslujnic s. m.] – Din sl. poslušĩnikŭ.
4. [DLRLC] POSLUȘNIC, poslușnici, s. m. (Învechit) 1. Servitor, slujitor; (în special) servitor boieresc sau mănăstiresc scutit de bir către stat. Un ulcior mare cu vin roș, pe care-l ducea ca dar rudei sale poslușnicul rectorului. CONTEMPORANUL, III 654. Acești scutiți erau scutelnici și poslușnici boierilor și, în loc de a plăti dările lor către stat, le plăteau patronilor boieri, în bani sau în muncă. GHICA, S. A. 38. 2. Infirmier. Prin tîrgușoare, de se găsea cîte un... neamț ce în țara lui poate fusese poslușnic, iar aice trecea de doctor. CONTEMPORANUL, VI 105. – Variantă: poslujnic (ISPIRESCU, la TDRG) s. m.
5. [Scriban] poslúșnic m. (vsl. po-slušĭnikŭ, ascultător; bg. poslušnik, servitor la o mînăstire; rus. „ascultător, novice”. V. pre-slușnic). Vechĭ. Servitor mînăstiresc orĭ boĭeresc scutit de bir. Sec. 19. Infirmier. – Și -jnic.
6. [DEX '09] POSLUJNIC s. m. v. poslușnic.
7. [MDA2] poslosnic sm vz poslușnic
8. [MDA2] posluginic sm vz poslușnic
9. [MDA2] poslujnic sm vz poslușnic
10. [MDA2] proslujnic sm vz poslușnic
11. [MDA2] puslușnic sm vz poslușnic
12. [Șăineanu, ed. VI] poslujnic m. 1. od. servitor boieresc sau mânăstiresc scutit de dări; 2. servitor în genere: poslujnici împărătești ISP. [Bulg. POSLUȘNIK, slugă la o mânăstire].
13. [DOOM 3] poslușnic s. m., pl. poslușnici
14. [DOOM 2] poslușnic s. m., pl. poslușnici
15. [D.Religios] puslușnic s. m. v. poslușnic.
16. [DLRLV] POSLUȘNIC s. m. (Mold., ȚR) Slujitor mănăstiresc sau boieresc, slugă, servitor. A: Patriarhul de va scrie la vreun poslușnic al său ... acest poslușnic nu iaste datoriu să-l asculte pre patriarhul. PRAV.: cf. DOSOFTEI. VS. B: Luă cu sine poslujnicul care-i rămăsese. ANON. CANTAC.; cf. NEAGOE; BIBLIA (1688); LET. 1758, 115r; MINEIUL (1776). Variante: poslujnic (ANON. CANTAC.). Etimologie: sl. pošlusinikŭ. Vezi și poslușanie, posluși, poslușire, poslușitor. Cf. b i r i ș, c e l e d n i c.
17. [DLRLV] POSLUJNIC s.m. v. poșlușnic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL