1. [DEX '09] PORUNCI, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poronci vb. IV] – Din sl. porončiti.
2. [MDA2] porunci [At: PSALT. 337 / V: (îrg) ~rân~, ~ron~, (înv) ~răn~ / Pzi: ~ncesc / E: slv порѫчити] 1 vt(a) A dispune cu autoritate, oral sau în scris, ca ceva să fie îndeplinit întocmai Si: a ordona, (înv) a orândui, a opri. 2 vt(a) (D. legi morale, bisericești) A orândui ce sau cum trebuie să facă. 3-4 vt(a) (Rar; d. interese, circumstanțe) (A cere sau) a impune să se facă într-un anumit fel. 5 vt(a) (Înv) A încredința cuiva îndeplinirea unei sarcini, acțiuni Si: a însărcina. 6 vt(a) (Îvr) A domni. 7 vt(a) (Rar) A angaja oameni la muncă. 8 vi A decide în calitate de stăpân. 9 vi A fi stăpân și a decide. 10 vt(a) (Îrg) A da de știre Si: a comunica, a transmite, a vesti. 11 vt(a) (Îrg) A împărtăși. 12 vt(a) A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție pentru a fi imediat folosit, consumat Si: a comanda. 13 vt(a) (Pop) A dispune să se fabrice, să se confecționeze, să se execute ceva Si: a comanda. 14 vt (Îrg) A destina.
3. [DEX '98] PORUNCI, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poronci vb. IV] – Din sl. porončiti.
4. [DLRLC] PORUNCI, poruncesc, vb. IV. Tranz. 1. (Urmat de propoziții completive) A dispune (cu autoritate) ca ceva să se îndeplinească întocmai, a da poruncă; a ordona. A poruncit să vie înaintea sa sfetnicul cel tînăr. SADOVEANU, D. P. 38. Tînărul porunci oamenilor să taie cercurile bieților. POPESCU, B. I 5. Atunci împăratul, chiar în puterea nopții, se scoală, rădică toată curtea în picioare și poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. Ce voie prea înaltă, ce lege porunci Căderea dopotrivă cu înălțarea a fi? ALEXANDRESCU, M. 10. ◊ (Cu complement intern) Vodă ce-mi făcea? Porunci poruncea, Schele că rupea, Scări că le tăia. TEODORESCU, P. P. 468. ◊ Intranz. Ce, tu îmi poruncești mie? Ce, îmi spui tu mie ce să fac, un’să mă duc? DUMITRIU, N. 241. ♦ A obliga pe cineva (dîndu-i porunci), să execute ceva. [Doctorii] erau porunciți să nu cumva să spuie... că boala de care mureau cu sutele era ciumă. GHICA, S. 278. Porțile erau străjuite și păzitorii porunciți a nu lăsa să iasă nime. NEGRUZZI, S. I 150. ♦ Intranz. A fi stăpîn, a avea putere de stăpîn. Așa-i cînd capra-i în frunte, poruncind în loc de țap. HASDEU, R. V. 88. 2. A da comandă să se fabrice, să se confecționeze, să se execute ceva; a comanda. Să-i aducă șalurile și covoarele pe care le-a fost neguțat și poruncit în acea cetate. SADOVEANU, D. P. 38. Își făcu planul pe loc să-și încaseze dreptul pe o lună înainte și să-și poruncească măcar ghete și pantaloni. STĂNOIU, C. I. 20. Îndeplineam însărcinări de tot soiul... porunceam la Malines horbote pentru Brühl. M. I. CARAGIALE, C. 54. ◊ A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție pentru a fi utilizat. Am poruncit o trăsură cu patru cai și am plecat spre Clara, pe drumul cel mai scurt. GALACTION, O. I 106. Prietenul se opri aci zîmbind, își aprinse cu tabiet țigara, porunci cafele, vin. M. I. CARAGIALE, C. 76. De unde să-ți aduc eu herghelia ce-mi poruncești? ISPIRESCU, L. 27. 3. (Transilv.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite (prin cineva). Vai, bădița, dor ț-o fi, N-am pe cine-ți porunci, Făr’ pe lună Voie bună, Și pe stele Dor și jele, Iar pe vînt Cîte-un cuvînt. HODOȘ, P. P. 84. Poruncit-a bădița Pe-un spic verde de secară Să mă duc, că el se-nsoară... Foaie verde lemn sucit, înapoi i-am poruncit Pe-un spic verde de ovăz Să se-nsoare sănătos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. – Variantă: (regional) poronci (CREANGĂ, O. A. 206, ALECSANDRI, T. I 210) vb. IV.
5. [Șăineanu, ed. VI] poruncì v. a da o poruncă: a comanda, a ordona. [Mold. poroncì = slav. PORÕČITI].
6. [DEX '09] PORONCĂ s. f. v. poruncă.
7. [DEX '09] PORONCI vb. IV v. porunci.
8. [DEX '09] PORUNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poroncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).
9. [MDA2] porăncă[1] sf vz poruncă
10. [MDA2] porănci v vz porunci
11. [MDA2] porâncă sf vz poruncă
12. [MDA2] porânci v vz porunci
13. [MDA2] porencă sf vz poruncă
14. [MDA2] poroncă sf vz poruncă
15. [MDA2] poronci v vz porunci
16. [MDA2] poruncă sf [At: (a. 1580) CUV D. BĂTR. II, 362/28 / V: (pop) ~ron~, (înv) ~răn~, ~rân~, ~ren~ / Pl: ~nci, (rar) ~nce / E: pvb porunci] 1 (în legătură cu verbe ca „a da”, „a avea”, „a primi” etc.) Dispoziție orală sau scrisă dată de o (persoană cu) autoritate, care trebuie executată întocmai Si: dispoziție, hotărâre, ordin, (pop) așezământ, formulă, învățătură, mandat, orânduială, rânduire, porunceală (1), (înv) ordine, poruncită (5), povelimie, povelire, strânsoare, șart2, tertip, tertipat, ucaz, (rsî) pricaz Vz carte, lege, pitac, pravilă. 2 (Îvr; îs) La ~nci Comunicări publice ale autorităților comunale. 3 (Îlav) La ~ Imediat ce dorește cineva. 4 (Reg; îlav) De ~ Prin constrângere. 5 (Reg; îal) În silă. 6 (Înv; îe) A avea (pe cineva) sub (sau la) ~ca sa A avea pe cineva la dispoziția sa. 7 (Înv; îae) A putea dispune după plac de cineva. 8 (Fam; îe) Care-i ~ca? Se spune atunci când este întrebat cineva ce dorește 9 (Trs; Mar) Ordin de chemare în armată. 10 (Mol) Lege morală sau religioasă Si: învățătură, precept, prescripție, (înv) porunceală (12), poruncită (6). 11 (Îrc; îcs) Cele zece ~nci (sau, reg, zece ~nci dumnezeiești) Ansamblu de zece învățături religioase și etice fundamentale care, potrivit Bibliei, au fost revelate de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai Si: decalogul.
17. [DLRLC] PORUNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție dată de către o autoritate sau o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin. Alexăndrel socotea să împace și să ducă alături, la timpul său, poruncile domnești cu treburile lui de dragoste. SADOVEANU, F. J. 132. N-am a mă plînge de nimic, Nu mi-ați călcat porunca niciodată. ISPIRESCU, L. 12. Străjeriul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 80. ◊ (În construcție cu verbele «a da», «a avea», «a primi») Tudor dăduse nu demult porunci strașnice și... pedepsea cu mînie jafurile. CAMIL PETRESCU, O. I 7. Ceilalți doi se scuzară că ei au avut poruncă de la boier să păzească hambarele de la curte. REBREANU, R. I 99. L-am amenințat că am poruncă de la conul Fănică să-l chinuiesc ca pe hoții de cai. CARAGIALE, O. I 127. ◊ Loc. adv. De poruncă = din ordin, prin constrîngere, în silă. Ea tot umbla din loc în loc Și-a greu, ca de poruncă. COȘBUC, P. I 255. ◊ Expr. (învechit) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa, la ordinele sale. Nu-i puțin lucru să ai la porunca ta o sută de oameni. La TDRG. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! la ordin(ele dv.) t Poruncă, prea-nalte-mpărate! TEODORESCU, P. P. 102. ♦ (Transilv., învechit) Ordin de chemare (în armată). Of, săraca cătana, Cîndu-i vine porunca. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. 2. (Mai ales la pl.) Comunicări de interes obștesc, făcute de o autoritate comunală. Primarul Pravilă... a așteptat liniștit să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. REBREANU, R. I 233. 3. (În expr.) Cele zece porunci = cele zece precepte fundamentale ale moralei Vechiului testament; decalog. – Variantă: (regional) poroncă, (CAMILAR, N. I 445, CREANGĂ, P. 143, RUSSO, S. 18) s. f.
18. [Șăineanu, ed. VI] poroncă f. Mold. V. poruncă.
19. [Șăineanu, ed. VI] poruncă f. 1. ordin: poruncă împărătească; 2. lege, precept: cele zece porunci. [Abstras din poruncì].
20. [Scriban] porúncă f., pl. ĭ (d. poruncesc orĭ d. vsl. *poronka, d. ronka, mînă; rus. porúka, cauțiune). Ordin: porunca împăratuluĭ. Cele zece poruncĭ, decalogu, preceptele date de Moĭse pe muntele Sinaĭ și confirmate de Hristos. – Și poroncă (est) și porîncă (vest). Vechĭ și porîncită, pl. e, poruncă.
21. [Scriban] poruncésc v. tr. (vsl. po-rončiti și -rončati, a da în mînă, a încredința, d. ronka, mînă; rus. poručátĭ, -itĭ, a încredința; ung. parancs, ordin, parancsolni, a porunci. V. parucic, rogodele). Daŭ ordin, ordon: împăratu a poruncit o păreche de cĭobote. – Și poroncesc (est) și porîncesc (vest).
22. [DOOM 3] porunci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncesc, 3 sg. poruncește, imperf. 1 porunceam; conj. prez. 1 sg. să poruncesc, 3 să poruncească
23. [DOOM 2] porunci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncesc, imperf. 3 sg. poruncea; conj. prez. 3 să poruncească
24. [MDO] porunci (conj. poruncească)
25. [DOOM 3] poruncă s. f., g.-d. art. poruncii; pl. porunci
26. [DOOM 2] poruncă s. f., g.-d. art. poruncii; pl. porunci
27. [IVO-III] poruncă, -ci.
28. [DER] porunci (poruncesc, poruncit), vb. – A ordona, a cere, a da ordin. – Var. înv. poronci, porinci. Sl. porąčiti, porąčą (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Byhan 329), cf. rus. poručiti, mag. parancsolni. – Der. poruncă, s. f. (ordin, însărcinare), postverbal, sau din sl. porąči, cf. sb. poruka „ordin”, rus. poruka „garanție”; porunceală, s. f. (acțiunea de a porunci; Munt., joc de copii care constă în a da ordine celorlalți tovarăși de joacă); poruncitor, adj. (imperativ; s. m., persoană care comadă, șef).
29. [DE] HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.
30. [CECC] Hoc volo, sic iubeo! (lat. „Asta vreau, așa poruncesc!”) – E începutul versului 223 din satiraa VI-a a lui Iuvenal. El pune aceste cuvinte în gura unei femei care spune în continuare: „sit pro ratione voluntas” (voința mea ține loc de orice altă rațiune). E vorba de o femeie dictatoare care nu vrea să știe de nimeni și de nimic în afară de bunul ei plac. De aceea expresia servește pentru a exprima o voință arbitrară. LIT.
31. [DRAM 2021] poruncí, poruncesc, v.t. 1. A dispune, a comanda, a ordona: „Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului” (Țiplea, 1906: 466). 2. (înv.) A comunica, a anunța, a vesti: „Amu tăt mi-o poruncit că ine p-o săptămână cu coconii” (Grai. rom., 2000); „Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «Ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «Le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «Iubeo te avete!»” (Filipașcu, 1940: 27). – Din vsl. porončiti (DEX, MDA).
32. [DRAM 2015] porunci, poruncesc, vb. intranz. – 1. A dispune, a comanda, a ordona. 2. (înv.) A comunica, a anunța, a vesti: „Amu tăt mi-o poruncit că ine p-o săptămână cu coconii” (Grai. rom., 2000); „Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «Ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «Le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «Iubeo te avete!»” (Filipașcu, 1940: 27); „Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului” (Țiplea, 1906: 466). – Din vsl. porončiti (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
33. [DRAM] porunci, poruncesc, vb. intranz. – 1. A dispune, a comanda, a ordona. 2. A vesti (pe cineva): „Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «iubeo te avete!»” (Filipașcu 1940: 27); „Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului” (Țiplea 1906: 466). – Din sl. porunčiti.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL