1. [DEX '09] PONOSIT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.
2. [MDA2] ponosit, ~ă a [At: DOSOFTEI, PS. 347/3 / Pl: ~iți, ~e / E: ponosi1] 1 (Înv) Rușinat. 2 (Înv) Abătut. 3 (Înv) Supărat. 4 (Îrg; d. oameni) Defăimat. 5 (Îrg; d. oameni) Discreditat. 6 (Pop; d. obiecte de îmbrăcăminte, pânzeturi, stofe etc.) Care și-a pierdut culoarea, aspectul inițial, degradându-se din cauza uzurii, vechimii etc. Si: degradat, uzat, rupt. 7 (Pop; pex) Stricat. 8 (Pop; pex) Murdar. 9 (Trs; d. fața omului) Care are un aspect neplăcut din cauza oboselii, a suferinței etc.
3. [DLRLC] PONOSIT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut forma sau culoarea; uzat, învechit; sărăcăcios. Haine ponosite, ghete scîlciate, căciulă roasă pe margini, iată tot ce are domnul Inocențiu Cocuz. STANCU, D. 300. Zicea că negoțul lui merge din ce în ce mai bine: asta se și vedea după imineii scîlciați și caftanul ponosit al bietului negustor. SADOVEANU, O. L. 139. Hainele despre care ți-am vorbit sînt vechi și ponosite și armele ruginite. CREANGĂ, P. 191. ◊ (Rar, despre alte obiecte) Scoboram la vale pe o stradă lungă, largă și dreaptă, cu capul plecat și plin de gînduri, la o subțioară cu un teanc de cărți ponosite. HOGAȘ, M. N. 17.
4. [Șăineanu, ed. VI] ponosit a. Mold. uzat: hainele sunt vechi și ponosite CR.
5. [Scriban] ponosít, -ă adj. Uzat, învechit: haĭne ponosite.
6. [DEX '09] PONOSI, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos.
7. [MDA2] ponosi2 [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 163 / Pzi: ~sesc / E: bg поноси] 1 vi (Ban; ccd pp) A-i prii. 2 vt (Reg) A suporta.
8. [MDA2] ponosi1 [At: R. POPESCU, ap. CM I, 537 / Pzi: ~sesc / E: ponos] 1 vt (Îrg) A defăima pe cineva. 2 vt (Îrg) A discredita pe cineva. 3-4 vtr (Pop) (A face să-și piardă sau) a-și pierde culoarea, aspectul inițial, erodându-se prin uzură, vechime etc. Si: a (se) uza. 5-6 vtr (Pop; pex) A (se) strica. 7-8 vtr (Pop) A (se) murdări. 9 vr (Mar; d. fața omului) A căpăta un aspect neplăcut din cauza oboselii, a suferinței, etc. Si: a se urâți.
9. [DEX '98] PONOSI, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada, a strica (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos.
10. [DLRLC] PONOSI, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A face să-și piardă fața, culoarea; a murdări, a strica, a uza (prin purtare). Surugiul își mistuise cușma sa frumoasă subt șa, ca să nu i-o ponosească apa cerului. SADOVEANU, Z. C. 189. Tot zicea: ba că-i urît, ba că-și ponosește (feștelește) picioarele și penele. ȘEZ. III 2 ◊ Refl. Cergi... perne.... Trăistuți nouă. S-or ponosi, Altele-n loc se vor noi. SEVASTOS, N. 145. 2. A strica renumele cuiva, a defăima, a ponegri. Cum văzu copilașii așa de frumoși. ce să facă ca să ponosească pe doamna sa? Se duse numaidecît și îngropă copilașii. ISPIRESCU, L. 63.
11. [Șăineanu, ed. VI] ponosì v. 1. a calomnia: să ponosească pe Doamna sa ISP.; 2. Mold. a feșteli, a uza: au hainele ți-ai ponosit? POP. [Slav. PONOSITI, a purta (de unde a uza) și a calomnia].
12. [Scriban] ponosésc v. tr. (vsl. po-nositi, a purta, a defăĭma, d. nositi, nesti-neson, a purta; bg. ponosvam, port puțin, sîrb. ponositi se, a se mîndri, rus. ponositĭ, a îndura. V. ponosluĭesc, do-nosesc). Uzez, rod, stric: țĭ-aĭ ponosit haĭnele.
13. [DOOM 3] ponosi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosesc, 3 sg. ponosește, imperf. 1 ponoseam; conj. prez. 1 sg. să ponosesc, 3 să ponosească
14. [DOOM 2] ponosi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponosesc, imperf. 3 sg. ponosea; conj. prez. 3 să ponosească
15. [DRAM 2021] ponosít, -ă, ponosiți, -te, (ponosât), adj. Decolorat, degradat, învechit: „Îi sta-n casă bătrânită / Și-n grădină ponosâtă” (Bilțiu, 2015: 180). – Din ponosi „a uza”.
16. [DRAM 2021] ponosí, v.t.r. A (se) uza. – Din sl. ponositi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL