1. [MDA2] pomăzui vt [At: CORESI, L. 412/3 / Pzi: ~esc / E: slv помазати] (Înv) 1 A mirui1 clerici, domnitori etc. 2 (Pex) A boteza. 3 A consfinți.
2. [DLRLC] POMĂZUI, pomăzuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui. Înalt-preasfințitul Teoctist... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F. J. 14. 2. A boteza. Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501.
3. [Scriban] pomăzuĭésc v. tr. (vsl. po-mazati, a unge, d. mazati, a unge; bg. po-mazvam, rus. po-mázatĭ, a unge la botez, mázatĭ, a unge, mazĭ, unsoare. V. mînjesc). Rar. Ung pe cap. Fig. Consacrez, confirm, întăresc. V. miruĭesc.
4. [DOOM 3] pomăzui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiesc, 3 sg. pomăzuiește, imperf. 1 pomăzuiam; conj. prez. 1 sg. să pomăzuiesc, 3 să pomăzuiască
5. [DOOM 2] pomăzui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomăzuiesc, imperf. 3 sg. pomăzuia; conj. prez. 3 să pomăzuiască
6. [IVO-III] pomăzuesc, -uiască 3 conj., -iuam 1 imp.
7. [DER] pomăzui (-uiesc, pomăzuit), vb. – 1. A unge. – 2. A consacra, a unge. Sl. pomazati (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 88), cf. maslu. – Der. pomazanic, adj. (înv., închinat), din sl. pomazanikŭ; pomazanie, s. f. (consacrare), din sl. pomazanije; pomăzuitură, s. f. (înv., pămătuf de bumbac pentru uns).
8. [DAR] pomăzui, pomăzuiesc, vb. IV (înv.) 1. (despre clerici, domnitori etc.) a mirui, a boteza. 2. a consfinți, a consacra.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL