1. [DEX '09] POLATĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polatră s. f.] – Din bg. polata.
2. [MDA2] polată sf [At: CORESI, EV. 523 / V: (reg) palotă, ~adie, ~tie, ~tră / Pl: ~lăți / E: bg полата] 1 (Îrg) Palat1 domnesc, împărătesc. 2 (Prc) Sală într-un palat1. 3 (Pex) Curte domnească, princiară, împărătească. 4 (Reg) Încăpere mică lângă o casă țărănească, formată, uneori, dintr-un acoperiș pe stâlpi servind ca magazie sau ca adăpost împotriva ploii, a soarelui etc. Si: magazie, (pop) șopron. 5 (Reg) Adăpost improvizat făcut de ciobani. 6 (Reg) Șopron făcut la o stână pentru adăpostul vitelor Si: colibă. 7 (Reg) Prisacă. 8 (Reg) Cameră mică de locuit, în casele țărănești. 9 (Olt; Trs) Perete de legătură între casă și o clădire alăturată. 10 (Reg) Streașină la casă. 11 (Reg) Bucată de scândură așezată la streașina casei. 12 (Reg) Pervaz1. 13 (Mun) Porțiune dintr-un gard de scânduri. 14 (Trs) Schelă folosită ca suport de către muncitorii care lucrează la înălțime, la construcția sau reparația unei case. 15 (Reg; îf polatie) Avere. 16 (Reg; îaf) Zestre. 17 (Reg; îaf) Calabalâc. 18 (Reg; csc) Membri ai unei familii. 19 (Reg; csc; îf poladie) Populație a unui ținut sau a unei țări.
3. [DLRLC] POLATĂ s. f. v. polatră.
4. [Șăineanu, ed. VI] polată f. 1. Tr. palat: o raiule, polată frumoasă, cu lumină mângăioasă! POP.; 2. Mold. chiler (la o casă țărănească): ușa polatei; 3. (în Dolj) streașina bordeiului. [Serb. POLATA, palat].
5. [Scriban] polátă f., pl. e și ățĭ (sîrb. polata, palat. V. palat 1. Cp. cu saraĭ). Vechĭ. Azĭ. Maram. Palat. Azĭ vest. Mică construcțiune, maĭ ales de lemn, alipită alteĭa maĭ marĭ (celar, paravan, prelipcă). – Azĭ în Serbia polat, pl. e, palat. În Munt. polatră (VR. 1928, 3, 351).
6. [DEX '09] POLATRĂ s. f. v. polată.
7. [MDA2] palotă sf vz polată
8. [MDA2] poladie sf vz polată
9. [MDA2] polatie sf vz polată
10. [MDA2] polatră sf vz polată
11. [DLRLC] POLATRĂ, polatre, s. f. (Regional) încăpere mică pe lîngă o casă țărănească (uneori formată numai dintr-un acoperiș sprijinit pe stîlpi) servind ca magazie pentru unelte și alte obiecte de gospodărie. Noi facem focu numa-n polatră, că în odăile bune nu facem, că se strică lucrurile. STĂNOIU, C. I. 59. – Variantă: polată (BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE) s. f.
12. [Scriban] 1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ. – Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.
13. [Scriban] polátie f. (cp. cu ngr. polla étĭ, mulțĭ anĭ). Mold. Fam. Suită, pojijie: să-țĭ ĭeĭ polatia și să te ducĭ (CL. 1924, 195).
14. [Scriban] polátră, V. polată.
15. [DOOM 3] polată (reg.) s. f., g.-d. art. polatei; pl. polate
16. [DOOM 2] polată (reg.) s. f., g.-d. art. polatei; pl. polate
17. [DAR] polată, polate și polăți, s.f. (înv. și reg.) 1. palat domnesc sau împărătesc; curte domnească, princiară sau împărătească; sală, cameră mare într-un palat. 2. încăpere mică pe lângă o casă țărănească; cămară, chelar; magazie, șopron. 3. cameră mică de locuit în casele țărănești. 4. prisacă, stupină. 5. perete de legătură între casă și o altă clădire alăturată. 6. streașină de casă; bucată de scândură așezată la streașina casei. 7. porțiune dintr-un gard de scânduri. 8. schelă care servește ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populație a unui ținut sau a unei țări.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL