1. [DEX '09] POIENIȚĂ, poienițe, s. f. Diminutiv al lui poiană. [Pr.: po-ie-] – Poiană + suf. -iță.
2. [MDA2] poieniță sf [At: PANAITESCU, O. Ț. 126 / P: po-ie~ / V: ~iniță / Pl: ~țe / E: poiană + -iță] 1-2 (Șhp) Poiană (1) (mică) Si: (pop) răritură, (reg) poienică (1-2), poienice (1-2), poienioară (1-2), poienuță (1-2).
3. [DLRLC] POIENIȚĂ, poienițe, s. f. Diminutiv al lui poiană. De jos, de-aproape, pădurea suia repede către ei, ca o perie. Și poienița îi ocolea de aproape ca o cunună. SADOVEANU, O. IV 486. Merse și merse pînă ce văzu că se deschide o poieniță. ISPIRESCU, L. 354. Iar pe iarbă-n poieniță Cîntă-o albă copiliță. ALECSANDRI, P. P. 164.
4. [Scriban] poĭeníță f., pl. e. Poĭană mică.
5. [MDA2] poiniță sf vz poieniță
6. [DOOM 3] poieniță s. f., g.-d. art. poieniței; pl. poienițe
7. [DOOM 2] poieniță s. f., g.-d. art. poieniței; pl. poienițe
8. [DE] POIENIȚA, vârf în N m-ților Trascău, reprezentând altitudinea max. a acestora (1.437 m).
9. [Argou] poieniță, poienițe s. f. (glum.) chelie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL