1. [DEX '09] PUHOI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohoi, povoi s. n.] – Din sl. povonĩ.
2. [MDA2] puhoi1 sn [At: URECHE, L. 112 / V: (reg) covoi, hopoi (Pl: ~uri), opovon, păvoi, pâh~, povon, puvoi, (îvr) pogh~, (pop) poh~, (îrg) povoi / Pl: ~oaie, (rar) ~uri / E: slv повонь] 1 Cantitate foarte mare de apă, formată de ploi sau de zăpezile topite, care curge cu repeziciune și forță. 2 Apă curgătoare umflată de ploi care iese din matcă și se revarsă cu forță Si: șuvoi, torent. 3 Ploaie mare, torențială Si: potop. 4 (Reg; îf hopoi) Picătură mare de ploaie. 5 (Pan; cu determinări care arată felul, natura) Cantitate imensă de ființe sau de lucruri în mișcare năvalnică, în agitație etc. Si: mulțime, potop. 6 (Reg; îf povoi) Cărare făcută în pădure de animalele sălbatice. 7 (Trs) Îngrămădire de lemne, crengi etc., blocate pe cursul unei ape, formând un stăvilar.
3. [DEX '98] PUHOI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează năvalnic în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) În cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohoi, povoi s. n.] – Din sl. povonĩ.
4. [DLRLC] PUHOI1, puhoaie, s. n. 1. Torent vijelios de apă; apă curgătoare umflată de ploi, care iese din matcă și se revarsă, producînd inundații; șuvoi. La viituri mari puhoiul rupea și surpa ogoarele din coasta satului. SADOVEANU, M. C. 5. Apa venise mare în munte se topeau încă nămeții... Pluteau rădăcini, bucăți de garduri împletite, strujeni smulși de undeva, unde puhoiul a inundat. C. PETRESCU, Î. II 174. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie. VLAHUȚĂ, O. AL. I 155. ◊ Fig. Așezările de la Timiș rămaseră ca-ntr-o destindere leneșă sub puhoiul de soare al primăverii. SADOVEANU, F. J. 86. Se tîngui și se revoltă, revărsîndu-și durerile și zbuciumul într-un puhoi de fraze. REBREANU, P. S. 148. Cînd am zărit ursul, deodată am simțit, frate... un puhoi de sloiuri curgîndu-mi ici, în spate. ALECSANDRI, T. II 77. ◊ (În metafore și comparații) întunericul veni puhoi. CAMILAR, N. I 46. Ura creștea, ca puhoiul turbat al unui Șiret milos, vînăt, în creșterea zăporîtă a ploilor turburi și năprasnice. POPA, V. 332. ◊ Loc. adv. În puhoaie = ca un puhoi; mult, îmbelșugat. Ploaia cădea în puhoaie: deasă, repede, cu bășici. DELAVRANCEA, S. 151. 2. Fig. Mulțime mare, val de oameni (sau de alte ființe), care se scurge sau năvălește undeva. Împărăția ridica alte puhoaie de oști din Rumelia și Anadol, îmbulzindu-le la noi în Țara de Jos. SADOVEANU, N. P. 11.. – Pl. și: puhoiuri. - Variante: pohoi (RUSSO, S. 17), povoi (NEGRUZZI, S. III 346), puvoi (SADOVEANU, O. A. II 202) s. n.
5. [Scriban] puhóĭ, V. povoĭ.
6. [DEX '09] POHOI s. n. v. puhoi.
7. [DEX '09] POVOI s. n. v. puhoi1.
8. [DEX '09] PUVOI s. n. v. puhoi1.
9. [MDA2] hopoi sn vz puhoi
10. [MDA2] opovon s vz puhoi1
11. [MDA2] pâhoi[1] sn vz puhoi1
12. [MDA2] poghoi sn vz puhoi1
13. [MDA2] pohoi1 sn vz puhoi1
14. [MDA2] povoi1 sn vz puhoi1
15. [MDA2] povon sn vz puhoi1
16. [MDA2] puvoi sn vz puhoi1
17. [DLRLC] POVOI s. n. v. puhoi.
18. [DLRLC] PUVOI s. n. v. puhoi.
19. [Șăineanu, ed. VI] pohoiu n. Mold. V. povoiu: pohoiu fără obârșie AL.
20. [Șăineanu, ed. VI] povoiu n. 1. torent: 2. ploaie torențială. [Slav. POVONĬ, inundare].
21. [Scriban] pohóĭ, V. povoĭ.
22. [Scriban] povóĭ, pohóĭ și (est) puhóĭ n., pl. oaĭe (vsl. povonĭ, potop, inundațiune, povodĭnŭ, inundațiune, d. voda, apă. V. adăpoĭ). Torent, șivoĭ, apă impetuoasă de rîŭ saŭ de ploaĭe.
23. [DOOM 3] puhoi2 s. n., pl. puhoaie
24. [DOOM 2] puhoi s. n., pl. puhoaie
25. [MDO] puhoi, pl. puhoaie
26. [DER] puhoi (puhoaie), s. n. – Torent, șuvoi. – Var. pohoi, povoi. Sl. povonĭ (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 284). – Der. puhoială (var. pohoială, povoială), s. f. (torent); puhoier, s. m. (uliu, Milvus regalis).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL