1. [MDA2] pohlibui vt [At: SIMION DASC., ap. LET. 165 / Pzi: ~esc / E: ucr похлібувати] (Îvr) 1 A defăima. 2 A bârfi.
2. [Scriban] pohlibuĭésc v. tr. (pol. pochlebic, rus. pohlĭébstvovati, a linguși). Est. L. V. Clevetesc.
3. [DLRLV] POHLIBUI vb. (Mold.) A defăima, a cleveti, a bîrfi, a ponegri. După 2 ani, pohlibuindu-l mulți din neprietenii lui cu multe cuvinte rele către împăratul, au căzut la închisoare. URECHE. Etimologie: ucr. pohlibuvati. Vezi și pohlibuitor, pohlibuilură. Cf. amesteca, balamuți, b l o j o r i, mozaviri.
4. [DLR] POHLIBUI vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A defăima, a cleveti, a bîrfi, a ponegri. După 2 ani, pohlibuindu-l mulți din neprietenii lui cu multe cuvinte rele către împăratul, au căzut la închisoare. Simion Dasc., let. 165, cf. Scriban, D., Rosetti-Cazacu, I. L. R. I, 223.- Prez. ind. : pohlibuiesc.- Din ucr. похлібувати.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL