1. [DEX '09] POGONĂRIT s. n. Impozit care se plătea în Țările Române (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță-de-vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit.
2. [MDA2] pogonărit sn [At: NECULCE, L. 323 / Pl: ? / E: pogon1 + -ărit] (Înv) Impozit care se percepea în țările române, în favoarea domniei, pentru fiecare pogon1 (3) cu vie, mai târziu și cu tutun, porumb, etc.
3. [DEX '98] POGONĂRIT s. n. Impozit care se plătea în țările românești (sec. XVII-XVIII) în favoarea domniei, pentru fiecare pogon cultivat (mai ales cu viță de vie, cu tutun sau cu porumb). – Pogon + suf. -ărit.
4. [DLRLC] POGONĂRIT s. n. (Învechit) Impozit, dare care se plătea pe pogonul de podgorie.
5. [Șăineanu, ed. VI] pogonărit n. dare dela pogonul de vie al cărui proprietar nu era pâmântean (în Mold. 1662-1764, în Munt. 1716- 1744).
6. [Scriban] pogonărít n., pl. urĭ (d. pogon). Vechĭ. Bir pe pogonu de vite al unuĭ străin (în Mold. de la 1662-1764, în Munt. de la 1716-1744).
7. [DOOM 3] pogonărit s. n.
8. [DOOM 2] pogonărit s. n.
9. [DLRLV] POGONĂRIT s.n. (Mold.) Impozit care se percepea pe pogonul de vie în favoarea domniei. Nicolai-V odă .. . rădicase si pogonăritul viilor, care era cîte 20 bani de pogon. AXINTE URICARIUL; cf. NECULCE; CANTA; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: pogon + suf. -ărit.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL