1. [MDA2] poghirc, ~ă [At: CIHAC, II, 272 / V: (reg) bobir sm, bobircă sf, bobirci, boghirc sm, boghircă sf, pobir, pobirci, pobârci, podbic sm, podgircă sf, podirici, ~gircă sf, ~girci, polbici sm, porbice sf, porbici, pordici, porghic sm, porghice sf, porghici, porgici / Pl: ~rci / E: bg побирък, srb pabirak] 1 sf (Pop; mpl) Fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate sau rămase după recoltat Si: (reg) bârzoci, posomogi. 2 sf (Reg; pex; csc) Cereale, fructe, legume etc. slab dezvoltate. 3 sf (Reg; pex; csc) Rămășițe dintr-o recoltă compromisă. 4 sf (Reg; îe) Parcă-i ~ Se spune despre un om nepriceput, rămas în urma celorlalți. 5 sm (Trs; îf pobirci, pobârci) Poghircit1. 6 sm (Reg; ccr) Persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat Si: (înv) poghircitor. 7 sf (Mol) Epitet dat unui om mic de statură, pipernicit. 8 sf (Mun; dep; îf boghircă) Epitet dat unui om cu mintea slabă Si: neghiob, prost. 9 sf (Mol; dep) Epitet dat unui jucător prost la jocurile de noroc. 10 sf (Mol; dep) Epitet dat unei femei urâte. 11 sm (Trs) Plantă târâtoare nedefinită mai îndeaproape. 12 sf (Reg) Păsăre nedefinită mai îndeaproape.
2. [Șăineanu, ed. VI] pobârcì v. V. pogârcì.
3. [Șăineanu, ed. VI] pogârcì v. Mold. a culege spicele lăsate în urmă. [Și pobârcì = serb. POBIRČITI, a spicui].
4. [Scriban] pobîrcésc (Mold.) și pogîrcésc (Mold. Munt.), și poghircésc (Trans.) v. tr. (sîrb. pa-birčiti, a culege spice după seceriș, pabirak, pobîrcire, vsl. pabirĭ, pabirŭkŭ, strugure rămas după cules, pobirŭkŭ, culegere, po-birati, a culege, d. bratiberon, a lua, a culege. V. sobor). Culeg spicele rămase după seceriș, struguriĭ rămașĭ după cules ș. a.: găinile pogîrcesc zoană la treĭerat. V. spicuĭesc, tăbîrcesc.
5. [DER] pobir s. m. – (Banat) Porumb necopt. Slov. póbir, pobèr „recoltare”, cf. póberek „fruct necules în timpul recoltei”, dar care se culege mai tîrziu. – Cf. pogîrci.
6. [DE] POGHIRC, Cicerone (1928-2009, n. sat Măscurei, jud. Vaslui), lingvist și filolog român. și Prof. univ. la București și la universități din S.U.A. (Indiana, Michigan, California ș.a.) și Germania (Bochum). Studii de lingvistică comparată a limbilor română și albaneză, în care a pus în evidență elementul autohton al limbii române. Contribuții la „Dicționarul limbii române”. Studii asupra istoriei lingvisticii românești („B.P. Hasdeu, lingvist și filolog”).
7. [DAR] pobârci, pobârcesc, vb. IV (reg.) v. pogârci.
8. [DAR] pobirci (pobârci), s.m. (reg.) persoană care strânge spicele rămase pe câmp după secerat; poghircitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL