1. [DEX '09] PLINUȚ, -Ă, plinuți, -țe, adj. Diminutiv al lui plin; plinișor. – Plin + suf. -uț.
2. [MDA2] plinuț, ~ă a [At: ALECSANDRI, T. 1209 / Pl: ~i, ~e / E: plin + -uț] 1-2 (D. vase, încăperi, recipiente, spații etc.; șhp) (Cam) plin (1) Si: (rar) plinicel (1-2). 3 (Reg; fig; d. oameni) Înstărit. 4 (D. ființe, d. corpul sau părți ale corpului) Cu forme rotunde Si: durduliu, grăsuț, rotund. plioapă sf vz pleopă
3. [DLRLC] PLINUȚ, -Ă, plinuți, -e, adj Diminutiv al lui plin2. 1. v. plin (1). Am săcușorul meu de păcate, un săcușor mic, dar rotund și plinuț. ALECSANDRI, T. 1209. ♦ (Întărind pe «plin») Dacă-mi dați trei perechi de desagi plini-plinuți cu galbini de aur, atunci plec. RETEGANUL, P. IV 20. 2. v. plin (5). Plecă fuguța în grădină, mișcîndu-și greu trupul plinuț. MIHALE, O. 501. Era o femeie nostimă... cu forme mlădioase și plinuțe. REBREANU, I. 104.
4. [DOOM 3] plinuț adj. m., pl. plinuți; f. plinuță, pl. plinuțe
5. [DOOM 2] plinuț adj. m., pl. plinuți; f. plinuță, pl. plinuțe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL