1. [DEX '09] PLESCĂIRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi și rezultatul ei; plescăit. – V. plescăi.
2. [MDA2] plescăire sf [At: DUNĂREANU, CH. 233 / V: (înv) pleșc~ / Pl: ~ri / E: plescăi] 1 Desprindere bruscă a buzelor una de alta sau a limbii de cerul gurii, producând astfel un sunet caracteristic. 2-4 Pleoscăire (1, 3-4). 5 Producere a unui zgomot caracteristic prin lovirea unui corp solid de o substanță vâscoasă sau de un corp solid Si: pleoscăitură (1), plescăitură (1). 6 Înghițire cu zgomot Si: clefăială. 7 (Rar; ccr) Zgomot produs prin înghițire.
3. [DLRLC] PLESCĂIRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi; plescăit. Erau îmbrăcați cu costume speciale... să nu se stropească omul de plescăirile apei. SADOVEANU, V. F. 12. Valurile apei se zbăteau de maluri în plescăiri regulate. DUNĂREANU, CH. 233.
4. [DEX '09] PLESCĂI, plescăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.
5. [MDA2] plescăi vi [At: POLIZU / V: (înv) pleșc~, (reg) plis~ / Pzi: plescăi, (pop) ~esc / E: pleasc + -ăi] 1 (Cu determinările „din limbă”, „din buze”) A desprinde brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere, producând un zgomot caracteristic Si: (reg) a clefăi, a plescăni (4), a pleoscăi (5), (reg) a plioscăni (1). 2 A pleoscăi (1). 3 (Rar) A aplauda. 4-5 (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) A pleoscăi (3-4). 6 (D. corpuri solide) A lovi un lichid sau o substanță vâscoasă, producând un zgomot caracteristic. 7 A pleoscăi (6). 8 (Rar) A gâlgâi.
6. [MDA2] pleșcăi v vz plescăi
7. [MDA2] pleșcăire sf vz plescăire
8. [MDA2] pliscăi v vz plescăi
9. [DLRLC] PLESCĂI, plescăi și plescăiesc, vb. IV. Intranz. A scoate un sunet caracteristic desprinderii bruște a limbii de cerui-gurii sau a buzelor una de alta, în semn de plăcere (mai ales cînd se mănîncă ceva gustos); a mînca cu zgomot. La început ți-a fost rușine să mănînci și-ți era ciudă că plescăiești cînd sorbi. PAS, Z. I 69. Englezul îl goli dintr-o dată, plescăi din limbă, închise o clipă ochii și întinse din nou paharul. BART, S. M. 98. ◊ Fig. [Focul] creștea tot mai roșu, plescăind și lingînd cerul vînăt cu limbile lui gigantice. CAMILAR, N. I 182. ◊ Tranz. (Rar) Băiatul povestește a doua zi, plescăind buzele, cum s-a ospătat: cu supă și friptură și cozonac. PAS, Z. I 67. 2. A lovi (în special într-un corp lichid sau moale) producînd un zgomot caracteristic; a pleoscăi. Prizonierii legați cu funii treceau mereu pe uliți, prin noroiul în care plescăiau copitele cailor. DUMITRIU, N. 124. [În mîl] plescăia lipicios cîte o coadă de crap. GALAN, Z. R. 45. La început lopețile făceau zgomot, plescăind degeaba, ca și cum ar fi fost mînuite de copii. D. ZAMFIRESCU, R. 121. ◊ Tranz. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. IOSIF, T. 134. [Papucii] știe să-i poarte și să-i plescăiască. TEODORESCU, P. P. 78. ♦ (Despre lichide) A se lovi de un corp tare, făcînd să se audă un zgomot caracteristic. Gheorghe Soare urcă și rămase agățat de-un butoi în care apa mai plescăia, zbătîndu-se. MIHALE, O. 365. O luarăm încet de-a lungul docului, pe cînd valurile răscolite plescăiau la mal. DUNĂREANU, CH. 94.
10. [DLRM] PLESCĂI, plescăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mînca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzînd brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producînd un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcînd să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc.
11. [Scriban] pléscăĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. sîrb. ceh. pleskati, a aplauda, a pleoscăi din palme, sîrb. rut. pljúskati, bg. pleskam, pliskam, rus. pleskatĭ, plesnútĭ. V. pleosc, pleoscăĭ, plesnesc). Produc un huĭet pin izbirea limbiĭ în gură.
12. [DOOM 3] plescăire s. f., g.-d. art. plescăirii; pl. plescăiri
13. [DOOM 2] plescăire s. f., g.-d. art. plescăirii; pl. plescăiri
14. [DOOM 3] plescăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. plescăi, 3 plescăie, imperf. 1 plescăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să plescăi, 3 să plescăie
15. [DOOM 2] plescăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. plescăi, 3 plescăie, imperf. 3 sg. plescăia; conj. prez. 3 să plescăie
16. [MDO] plescăi (ind. prez. 3 sg. și pl. plescăie)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL