1. [DEX '09] PLATCĂ1 s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.
2. [DEX '09] PLATCĂ2, plătci, s. f. Partea de sus a unei cămăși bărbătești, a unei rochii, a unei bluze etc., croită separat de rest și de care se prinde gulerul. – Din rus. platka.
3. [MDA2] platcă2 sf [At: BOLINTINEANU, O. 367 / Pl: ? / E: pn platka] (Înv) 1 (Îe) A pune (sau a face pe cineva) ~ A face pe cineva să piardă la jocul de cărți. 2 (Îae) A păcăli pe cineva. 3 (Îlv) A pune (pe cineva) ~ peste ~ A înșela. 4 (Îal) A distruge. 5 (Îe) A intra (sau a fi) ~ A pierde la jocul de cărți. 6 (Îe) A intra în ~ (sau a fi de ~) A fi obligat să plătească o datorie. 7 (Îae) A rămâne dator. 8 (Îe) A rămâne ~ A rămâne de rușine. 9 (Îae) A se face de râs.
4. [MDA2] platcă1 sf [At: DDRF / V: (reg) plapcă, pleapcă, preatcă / Pl: plătci / E: bg платка] Parte de sus a unei cămăși bărbătești, a unei bluze, a unei rochii etc., croită separat și de care se prinde gulerul.
5. [MDA2] platcă3 sf vz placă
6. [DEX '98] PLATCĂ1 s. f. (În expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din scr., pol. platka.
7. [DLRLC] PLATCĂ1 s. f. (În expr.) A intra (în) platcă = a pierde o partidă la jocul de cărți; p. ext. a trebui să plătești o datorie. Stau tăcuți, pînă ce sfîrșeau cărțile din mînă, iar la urmă izbucneau în rîs sau înjurături, după cum intrau platcă sau nu. D. ZAMFIRESCU, R. 202. Am intrat în platcă de 250 fr., căci am trebuit să iau o datorie a lui pe seama mea. BĂLCESCU, la GHICA, A. 537. Trii sări de-a rîndul de cînd pierd necontenit. Nu mă pot scula o dată fără ca să nu intru platcă. ALECSANDRI, T. I 73. A pune (pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. La un joc ce a făcut, am pus-o platcă... și se scoală, zicînd că ea nu plătește, că nu mai joacă. BOLINTINEANU, O. 367. A rămîne platcă = a rămîne de rușine, a se face de rîs. Dacă s-ar întîmpla să mă pălmuiască el dinaintea duducăi, atunci eu rămîn platcă. ALECSANDRI, T. 1413.
8. [DLRLC] PLATCĂ3, plătei, s. f. Partea de sus a unei cămăși bărbătești (uneori și a unei rochii) croită separat, de care se prinde de obicei gulerul.
9. [DLRLC] PLATCĂ2 s. f. v. placă.
10. [Șăineanu, ed. VI] platcă (în jocul de cărți) a pune platcă, a face marț pe cineva: l’am pus platcă pe unul AL. [Serb. PLATKA].
11. [Șăineanu, ed. VI] platcă f. bandă îndoită între gulerul, umerii și spatele cămășii. [Rus. PLATKA, petec mic].
12. [Scriban] 1) plátcă f., pl. e și plătcĭ (rut. platk, cîrpă, rus. platók, gen. plátka, basma care se poartă și pe umerĭ în prejuru gîtuluĭ, dim. d. plat, ștergar; pol. platek, gen. platka, cîrpă). Bandă de pînză orĭ stofă care acopere partea de sus a peptuluĭ, umeriĭ și spatele la o cămașă orĭ la o bluză.
13. [Scriban] 2) plátcă f., pl. e și plătcĭ (sîrb. biti platka, a intra platcă, a nu reuși, d. platiti, a plăti; pol. platka, plată). Fam. A pune pe cineva platcă la jocu de cărțĭ, a-l învinge, a cîștiga partida. A fi, a rămânea, a intra platcă, a perde partida.
14. [DEX '09] PLACĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă sau (învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, folosită îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele.(Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.
15. [MDA2] placă sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~cuă (Pl: placue), (reg) ~agă, ~atcă / Pl: plăci, (înv) ~ace / E: fr plaque cf ger Platte] 1 (Urmat de determinări care indică materialul) Bucată de material cu fețele plane și cu grosimea uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. 2 (Îs) ~ fotografică Bucată de sticlă pe care este depus un strat dintr-o substanță sensibilă la acțiunea luminii și care este folosită pentru obținerea imaginilor fotografice negative sau pozitive. 3 (Îs) ~ aglomerată Placă (1) fabricată prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. 4 (Îs) ~ turnantă (sau învârtitoare) Disc de oțel sau de fontă ori pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale, și care servește la întoarcerea vehiculelor de cale ferată, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. 5 Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, pentru a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului sau al pick-up-ului Si: disc. 6 (Fam; îe) A schimba ~ca A schimba subiectul unei discuții care a ajuns să plictisească. 7 (Îae) A schimba atitudinea față de cineva. 8 (Îe) A pune ~ca Se spune despre cineva care are obiceiul să vorbească mult sau să repete mereu aceleași lucruri. 9 (Asr) Placă (1) de ardezie pe care învățau să scrie (cu condei de piatră) școlarii începători Si: tăbliță. 10 (Tip) Foaie de metal pe care se imprimă literele. 11 (Med; îs) ~ mucoasă Leziune care apare pe mucoase, în sifilisul secundar. 12 (Med; șîs ~ dentară) Proteză dentară mobilă. 13 (Îs) ~ funerară Placă (1) de metal sau de marmură, fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc.
16. [MDA2] placuă sf vz placă
17. [MDA2] plagă2 sf vz placă
18. [MDA2] plapcă sf vz platcă1
19. [MDA2] pleapcă sf vz platcă1
20. [MDA2] preatcă1 sf vz platcă1
21. [DEX '98] PLACĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă (sau învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod de tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, utilizată îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele. 5. (Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. ◊ (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt, pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.
22. [DLRLC] PLACĂ, plăci, s. f. Piesă solidă cu grosimea uniformă și relativ mică față de celelalte două dimensiuni. După-amiază cerul s-a acoperit. Marea e gri-verzuie și rece privirii ca o placă de zinc iarna în ger. C. PETRESCU, Î. II 251. [Cîinele] a ieșit din curte, ca să nu se mai înapoieze niciodată, ducînd cu el... zgarda cu plăci de nichel de la gîtu-i. GALACTION, O. I 308. ◊ Fig. Peste-a albei dalbă placă Ea acum zîmbind se pleacă, S-uită-n fundu-i luminos. EMINESCU, L. P. 150. Placă fotografică = placă de sticlă pe care este depus un strat de gelatină sau de colodiu în care este înglobată o substanță sensibilă la acțiunea luminii. ♦ Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul patefonului. Pe-o fereastră străbătea o havaiană hîrșcîită pe-o placă uzată de patefon, C. PETRESCU, A. 310. ◊ Expr. (Familiar) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții prea lungi sau monotone care a ajuns să plictisească. ♦ Tăbliță de ardezie pe care învățau altădată să scrie școlarii începători. Mă frate, mă gîndesc unde-o fi și ce-o fi făcînd profesorul, ăl care tmi puse în mînă abecedarul și placa. SADOVEANU, M. C. 34. – Variantă: platcă (DELAVRANCEA, S. 217) s. f.
23. [DN] PLACĂ s.f. 1. Foaie de metal, de lemn, de sticlă, de ebonit etc. 2. Tablă, tăbliță pe care este scris, săpat ceva. [Pl. plăci. / < fr. plaque, cf. it. placca].
24. [MDN '00] PLACĂ s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticlă, ebonită etc. ♦ ~ aglomerată = placă din așchii de lemn presate cu diferiți lianți; ~ fotografică = placă de sticlă acoperită pe una din fețe cu o emulsie fotosensibilă; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se află o pastă de materie activă. 2. disc muzical. ♦ a schimba (sau a întoarce) ă = a schimba subiectul unei discuții sau comportarea față de cineva. 3. ~ turnantă = disc de oțel sau de fontă, prevăzut cu șine, care, rotindu-se pe un pivot, servește la întoarcerea vehiculelor ușoare de cale ferată; (fig.) răspântie, încrucișare de drumuri. 4. ~ de fundație = fundament de beton al unei clădiri; placă de bază. 5. tablă pe care este scris, săpat ceva. 6. proteză dentară. 7. ~ continentală = bucată relativ independentă a scoarței terestre, de forma unei calote sferice, care se mișcă în raport cu altele. (< fr. plaque)
25. [DCR2] placă turnantă sint. s. (fig.) Loc de intersecție al mai multor direcții, interese etc. ◊ „[...] revista americană «Time», subliniind «rolul de placă turnantă al Olandei în ce privește proiectele rachetonucleare», citează opinia purtătorului de cuvânt al guvernului vest-german [...]” Sc. 20 VI 81 p. 6. ◊ „Potrivit statisticilor oficiale difuzate la Roma, aeroporturile italiene au constituit în 1981 o adevărată placă turnantă a traficului de droguri.” R.l. 4 I 82 p. 6. ◊ „[...] apoximativ 400 de bănci din aceste insule servesc drept «placă turnantă» financiară traficului de stupefiante [...]” R.l. 30 VII 84 p. 6; v. și 16 III 82 p. 6 (din fr. plaque tournante)
26. [Șăineanu, ed. VI] placă f. tablă, foaie de metal sau și de piatră. [Gr. mod.].
27. [Scriban] 2) *plácă f., pl. ăcĭ (fr. plaque, d. plaquer, a placa). Lamă saŭ tablă de metal orĭ de lemn aplicată pe ceva: un chĭurasat cu plăcĭ de oțel, un dulap de brad învălit cu plăcĭ de nuc. Bucată de lemn orĭ de metal învălită cu panglicile decorațiunilor care atîrnă de ĭa: la pept purta placa cu decorațiunĭ.
28. [Scriban] 1) *plácă f., pl. ăcĭ (ngr. pláka, lacă, d, vgr. pláx, plakós. V. plăcintă). Lespede mică de peatră neagră incadrată în lemn și care se întrebuințează la scris în școala primară, maĭ ales cînd eleviĭ învață literele (sînt și plăcĭ de carton). V. abac și ardezie.
29. [DOOM 3] platcă2 (parte la îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. plătcii; pl. plătci
30. [DOOM 3] platcă1 (de la jocul de cărți) (înv.) s. f. (în expr.)
31. [DOOM 2] platcă2 (la îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. plătcii; pl. plătci
32. [DOOM 2] platcă1 (înv., numai în expr.) s. f.
33. [MDO] platcă, pl. plătci
34. [DOOM 3] placă s. f., g.-d. art. plăcii; pl. plăci
35. [DOOM 2] placă s. f., g.-d. art. plăcii; pl. plăci
36. [DER] platcă (plătci), s. f. – Pierdere, derută la jocul de cărți. Sb., pol. platka (Cihac, II, 261), cf. a plăti.
37. [DER] platcă (plătci), s. f. – Partea de sus a unei cămăși. Sl. platŭ „bucată de pînză”, dim., cf. rus. platka, pol. platek, sb., cr. platka (Cihac, II, 261).
38. [DER] placă (plăci), s. f. – 1. Tablă, planșă. – 2. Tăbliță de ardezie. – 3. Disc. – 4. Firmă, semn, insignă. – 5. Decorație, decorare. Ngr. πλάϰα (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 688; Graur, BL, V, 74), întărit ulterior de fr. plaque. – Der. placa, vb. (a aplica, a lipi; a părăsi), din fr. plaquer, galicism; placard, s. n., din fr. placard; placaj, s. n., din fr. placaje; plachetă, s. f., din fr. plaquette; platcă, s. f. (tăbliță).
39. [Argou] a face (pe cineva) platcă expr. a face (pe cineva) să piardă.
40. [Argou] a intra în platcă expr. 1. a pierde o partidă la jocul de cărți. 2. a trebui să plătească o datorie.
41. [Argou] a pune (cuiva) platcă expr. a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți.
42. [Argou] a rămâne platcă expr. a se face de râs.
43. [Argou] schimbă placa! expr. mai zi și altceva!; încearcă să mă convingi și cu alte argumente!
44. [DRAM 2021] plácă, interj. (înv.) Formulă de politețe cu sensul de „poftim”, „vă rog”: „Preot român? Mă bucur. Placă a ședea” (Koman, 1937: 11); „Gata-i cina, sărac mare? / Gata, gata pă puțân, / Placă-vă că o-mpărțâm” (Papahagi, 1925: 237); „Placă, domnișorule, de mai scrie alta” (Papahagi, 1925: 322). ■ „Maramureșeanul întrebuințează foarte curent imperativul placă, drept termen de politețe, care este echivalent cu poftim, cu sil vous plaît; soldaților, ca și ofițerilor români, originari din vechiul regat, părându-le exotic acest placă, au început să batjocorească pe locuitori, pe care, la orice întrebare, îi întâmpinau cu placă, spus ca un fel de «bună ziua»: «ce mai faci, măi placă?». Maramureșenii, socotind că armata eliberatoare are și un grai mai curat, mai nobil, și de vreme ce acest sarcasm era întărit și de autoritatea galoanelor ofițerești, a început să renunțe la acest latinism așa de expresiv, întrebuințând pe alocuri prozaicul poftim” (Papahagi, 1925: 131). ■ Semnalat, la începutul sec. XXI, în Maram. din dreapta Tisei. – Formă prescurtată din placă-vă! (Frățilă).
45. [DRAM 2015] placă, interj. – (reg.; înv.) Formulă de politețe cu sensul de „poftim”, „vă rog”: „Gata-i cina, sărac mare? / Gata, gata pă puțân, / Placă-vă că o-mpărțâm” (Papahagi, 1925: 237); „Placă, domnișorule, de mai scrie alta” (Papahagi, 1925: 322). „Maramureșeanul întrebuințează foarte curent imperativul placă, drept termen de politețe, care este echivalent cu poftim, cu s’il vous plaît; soldaților, ca și ofițerilor români, originari din vechiul regat, părându-le exotic acest placă, au început să batjocorească pe locuitori, pe care, la orice întrebare, îi întâmpinau cu placă, spus ca un fel de «bună ziua»: «ce mai faci, măi placă?». Maramureșenii, socotind că armata eliberatoare are și un grai mai curat, mai nobil, și de vreme ce acest sarcasm era întărit și de autoritatea galoanelor ofițerești, a început să renunțe la acest latinism așa de expresiv, întrebuințând pe alocuri prozaicul poftim” (Papahagi, 1925: 131). Atestat, la începutul sec. XXI, în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Formă prescurtată din placă-vă! (Frățilă).
46. [DRAM] placă, interj. – (înv.) Formulă de politețe cu sensul de „poftim”, „vă rog”: „Gata-i cina, sărac mare? / Gata, gata pă puțân, / Placă-vă că o-mpărțâm” (Papahagi 1925: 237); „Placă, domnișorule, de mai scrie alta” (Papahagi 1925: 322). „Maramureșeanul întrebuințează foarte curent imperativul placă, drept termen de politețe, care este echivalent cu poftim, cu s’il vous plaît; soldaților, ca și ofițerilor români, originari din vechiul regat, părându-le exotic acest placă, au început să batjocorescă pe locuitori, pe care, la orice întrebare, îi întâmpinau cu placă, spus ca un fel de «bună ziua»: «ce mai faci, măi placă?». Maramureșenii, socotind că armata eliberatoare are și un grai mai curat, mai nobil, și de vreme ce acest sarcasm era întărit și de autoritatea galoanelor ofițerești, a început să renunțe la acest latinism așa de expresiv, întrebuințând pe alocuri prozaicul poftim” (Papahagi 1925: 131). Atestat la începutul sec. XXI în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Probabil de la plecăciune, „cu plecăciune”, sau „cu înduplecare” (< lat. plecatio).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL