1. [DEX '09] PIUIT s. n. Faptul de a piui. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora; piuitură (1). ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-i pieri cuiva pofta de vorbă; a-și pierde curajul (de uimire, de spaimă etc.). A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva. 2. Sunet subțire și ascuțit; piuitură (2), țiuitură. [Pr.: pi-u-] – V. piui.
2. [MDA2] piuit sn [At: CANTEMIR, IST. 48 / V: (reg) piuita sfa / P: pi-u-it / Pl: ~uri / E: piui1] 1-2 Piuitură (1-2). 3 (Fam; îe) A-i lua (sau, rar, a-i tăia, a-i curma) (cuiva) ~ul (sau, rar, ~a) A face pe cineva să nu mai poată scoate nici un cuvânt de uimire, de spaimă etc. 4 (Reg; îae) A istovi, a slăbi, a muia pe cineva. 5 (Fam; îae) A omorî pe cineva. 6 (Fam; îe) A-i pieri (cuiva) ~ul (sau ~a) A-i pieri cuiva pofta de vorbă. 7 (Fam; îae) A-și pierde curajul. 8 (Reg; îae) A fi pe moarte. 9 (Reg; pex; îae) A muri. 10 Șuierătură produsă de un proiectil care străbate aerul. 11-12 (Ccr) Piscuit (6-7).
3. [DLRLC] PIUIT s. n. Faptul de a piui; piuitură. Cobăile... au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit, măcăit, gîgîit. C. PETRESCU, R. DR. 49. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-și pierde pofta de vorbă; a-și pierde puterea, curajul, a încremeni (de spaimă, de uimire etc.). Cînd Fira și-a dat seama, piuitul ei a pierit. PAS, Z. I 127. Să-i iei cu repedea că le piere piuitu. VLAHUȚĂ, O. A. 160. A-i lua (cuiva) piuitul = a) a-l reduce la tăcere, a i-o tăia scurt, a i-o reteza. Revoluția din București să fie ca un fel de oaste neașteptată, care cade în spate domnitorului cînd ai lui luptă în altă parte, și-l zăpăcește, de-i ia piuitul. CAMIL PETRESCU, O. II 141; b) (rar) a ucide pe cineva. – Pronunțat: pi-u-.
4. [Scriban] piuít n., pl. urĭ. Acțiunea de a piui. Piuitură: se aude un piuit. A-ĭ lua cuĭva piuitu (Fam. Iron.), a-ĭ lua graĭu, a-l ucide.
5. [DEX '09] PIUI, pers. 3 piuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A șuiera, a țiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.
6. [MDA2] piauni v vz piui1
7. [MDA2] pioni v vz piui1
8. [MDA2] piui1 vi [At: CANTEMIR, IST. 48 / P: pi-u-i / V: piauni (Pzi: 3 piaună), pioni (Pzi: 3 pionă, pione, pionește), (reg) piuli (Pzi: 3 ~lește), piuni (Pzi: 3 piună, piune), piuri, (cscj) piura (Pzi: 3 piură) / Pzi: 3 piuie / E: piu1] 1 (D. păsări, d. puii lor) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei Si: (reg) a pieuna (1), a pioci (1), a piscui (1). 2 (Reg) A se văicări. 3 (Pex; d. proiectile care străbat cu viteză aerul) A produce un zgomot șuierător caracteristic Si: a șuiera, a țiui. 4 (Îe) A-i ~ (cuiva) urechea (sau urechile) A-i țiui cuiva urechea sau urechile Vz țiui.
9. [MDA2] piuita sfa vz piuit
10. [MDA2] piuli v vz piui1
11. [MDA2] piuni v vz piui1
12. [MDA2] piura v vz piui1
13. [MDA2] piuri v vz piui1
14. [DLRLC] PIUI, pers. 3 piuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii lor) A produce sunetul ascuțit caracteristic puilor de pasăre. Tot satul acela era pustiu de oameni și pretutindeni piuiau puii. CAMILAR, N. I 401. Aerul era jilav, mirosul rășinii aspru. O pasăre... foșni din aripi și piui somnoros. C. PETRESCU, Î. II 13. Doi puișori... clipesc din ochi somnoroși – ș-odată tresar cînd vine rîndunica, lacomi și speriați își întind spre ea pliscurile mari căscate și piuie. VLAHUȚĂ, O. AL. I 176. ♦ (Despre un corp care străbate aerul cu viteză mare) A șuiera, a țiui. Tunurile detunau... Pe sus piuiau proiectilele. SANDU-ALDEA, U. P. 136. Cei cu praștia-și ascultau piatra cum piuia ca un glonț scăpat din carabină. DELAVRANCEA, S. 266. – Pronunțat: pi-u-i.
15. [Șăineanu, ed. VI] piuì v. 1. a striga, vorbind de pui de păsări; 2. a da un sunet ascuțit. [Onomatopee: piu piu!].
16. [Scriban] píuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și chiuĭ). Munt. Piscuĭ, fac piŭ-piŭ, vorbind de puiĭ de păsărĭ.
17. [DOOM 3] piuit (desp. pi-u-) s. n.
18. [DOOM 2] piuit (pi-u-) s. n.
19. [DOOM 3] piui (a ~) (desp. pi-u-) vb., ind. prez. 3 piuie, imperf. 3 pl. piuiau; conj. prez. 3 să piuie
20. [DOOM 2] piui (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 piuie, imperf. 3 sg. piuia; conj. prez. 3 să piuie
21. [MDO] piui (ind. prez. 3 sg. și pl. piuie)
22. [IVO-III] piuesc, piue 3, piuiam 1 imp.
23. [Argou] a lua cuiva piuitul expr. 1. a ucide, a omorî (pe cineva). 2. a i-o reteza scurt, a lăsa (pe cineva) fără replică.
24. [Argou] piui, piui v. i. (intl.) a mărturisi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL