1. [DEX '09] PIROGRAVURĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.
2. [MDA2] pirogravură sf [At: ALEXI, W. / PI: ~ri / E: fr pyrogravure] 1 Ornament realizat prin pirogravare. 2 (Pex) Obiect pirogravat. 3 Pirogravare. 4 Artă a decorării prin pirogravare.
3. [DLRLC] PIROGRAVURĂ, (2) pirogravuri, s. f. 1. Arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele etc. prin pirogravare. 2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare.
4. [DN] PIROGRAVURĂ s.f. Tehnica gravării în lemn, în piele sau pe metal, făcută cu ajutorul unui instrument ascuțit la vîrf și înroșit la foc sau cu un termocauter. ♦ Gravură făcută prin pirogravare. [< fr. pyrogravure].
5. [MDN '00] PIROGRAVURĂ s. f. tehnică de ornamentare a suprafeței unor obiecte din lemn, os, piele etc. cu un instrument ascuțit la vârf și înroșit. ◊ gravura obținută; obiect pirogravat. (< fr. pyrogravure)
6. [Scriban] *pirogravúră f., pl. ĭ (d. vgr. pyr, foc, și gravură). Arta de a desemna pe lemn pin ajutoru unuĭ vîrf pe metal înroșit la foc. Figură desemnată așa.
7. [DOOM 3] pirogravură (desp. -ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravurii; pl. pirogravuri
8. [DOOM 2] pirogravură (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. pirogravurii; pl. pirogravuri
9. [DE] PIROGRAVÚRĂ (< fr.) s. f. 1. Tehnică de ornamentare a suprafeței obiectelor de lemn, os, piele etc., care constă din incizarea unui desen cu un instrument metalic ascuțit la vârf și înroșit în foc cu un termocauter. P. a fost mult folosită în România, mai ales la începutul sec. 20, pentru ornamentarea unor măsuțe, birouri, scaune etc., fiind considerată a avea o tentă specific națională, inspirată din sculptura decorativă medievală românească. 2. Obiect gravat prin pirogravură (1).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL