1. [MDA2] pilhă1 sf [At: ARVINTE, TERM. 159 / V: pihlă / Pl: ~he / E: ucr пильга] 1 (Reg) Lemn care se pune de-a curmezișul unui drum de munte, pentru a înlesni tragerea cu vitele a buștenilor la vale. 2 (Plu; Mol) Lemn pus pe capătul dinapoi al unei table de plută, pentru a împiedica desfacerea acestei table în timpul mersului Si: (reg) cordar, călădău. 3 (Plu; reg) Lemn pus de-a curmezișul apei, pe care se construiește o tablă de plută. 4 (Plu; reg) Bucată de lemn prevăzută la capete cu sârme, funii de tei etc., cu care se leagă pluta la mal. 5 Funie cu care se leagă pluta la mal. 6 (Mar) Capăt de lemn care, la ridicat, se pune sub călcâiul țapinei.
2. [MDA2] pihlă sf vz pilhă1
3. [DAR] pilhă, pilhe, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre lemnele care se pun de-a curmezișul pe un drum de munte. 2. lemn pus de-a curmezișul pe capătul dinapoi al unei table de plută; cordar, călădău. 3. lemn pus de-a curmezișul apei, pe care se construiește o tablă de plută. 4. bucată de lemn care are la cap sârme, funii cu care se leagă plutele la mal. 5. lemn pus sub călcâiul țapinei.
4. [DRAM 2021] pílhă, pilhe, s.f. (reg.) Capăt de lemn gros pus sub călcâiul țapinei; tamoș. – Din ucr. piliha „butuc, căpătâi” (Gh. Pop, 1971).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL