1. [MDA2] permitere sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ri / E: permite] 1 Acceptare ca un lucru să se petreacă într-un anumit fel. 2 Acordare cuiva a dreptului de a face ceva. 3 Autorizare a ceva. 4 Arogare a unor drepturi.
2. [DN] PERMITERE s.f. Acțiunea de a permite și rezultatul ei; învoire, îngăduire. [< permite].
3. [DEX '09] PERMITE, permit, vb. III. Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (și a nu-l împiedica); a încuviința, a îngădui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-și lua libertatea de a face ceva; a-și îngădui, a îndrăzni. – Din fr. permettre, lat. permittere.
4. [MDA2] permite [At: CALENDARIU (1794), 27/20 / Pzi: permit / Cj: 3 și (pop) ~miță / E: lat permittere, fr permettre] 1 vt (Fșa) A lăsa, a accepta ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel. 2 vt A nu împiedica să se producă ceva Si: a încuviința, a îngădui, (înv) a ogodi1. 3 vt A da cuiva dreptul, libertatea, posibilitatea de a face ceva. 4 vt A face ca ceva să fie posibil. 5 vr (Ccd) A-și lua libertatea Si: a îndrăzni, a-și îngădui. 6 vr A-și aroga anumite drepturi. 7 vr A dispune de ceva.
5. [DLRLC] PERMITE, permit, vb. III. Tranz. 1. A îngădui, a încuviința, a da voie. Nimic din vorba Clarei. nu mi-a permis să trag vreun comentar. GALACTION, O. I 99. Avem totdeodată dinaintea ochilor imaginea clară și vie a acelei vînători pe care singură o permitea Platon cetățenilor republicei sale. ODOBESCU, S. III 76. ◊ (În formule de politețe) Permiteți-mi să plec. DUMITRIU, N. 37. Permiteți-mi o clipă să vă vorbesc de mine. CARAGIALE, O. III 210. 2. A-și lua libertatea de a face ceva neîngăduit, a îndrăzni. Și-a permis glume pe socoteala lui nenea Mitică. C. PETRESCU, A. 294. Cum îți permiți dumneata să mă acuzi că-ți fac dificultăți? izbucni șeful iritat. BART, S. M. 86.
6. [DN] PERMITE vb. III. tr. 1. A îngădui, a încuviința, a da voie. 2. A-și îngădui să facă ceva; a îndrăzni. [P.i. permit. / < lat. permittere, cf. fr. permettre].
7. [MDN '00] PERMITE vb. I. tr. a îngădui, a încuviința, a da voie. II. refl. a-și lua libertatea, a-și îngădui. (< lat. permittere, după fr. permettre)
8. [Șăineanu, ed. VI] permite v. 1. a da dreptul, autorizarea; 2. a îngădui, a tolera: se permite ceeace nu se poate opri; 3. a-și lua libertatea: prea îți permiți multe.
9. [Scriban] *permít, -mís, a -míte v. tr. (lat. permittere. V. transmit, trimet). Daŭ voĭe, las, îngăduĭ, tolerez pin tăcere saŭ afirmînd categoric: copiilor nu trebuĭe să li se permită toate, a permite vin unuĭ bolnav, a permite călătorilor să debarce, cînd timpu îmĭ permite să mă plimb, aicĭ nu e permis să fumezĭ. A-țĭ permite, a-țĭ lua libertatea de a, a îndrăzni: scuză-mă că mĭ-am permis să vin nechemat, nu trebuĭe să-țĭ permițĭ prea mult.
10. [DOOM 3] permite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permit, 2 sg. permiți, 3 sg. permite, perf. s. 1 sg. permisei, 1 pl. permiserăm, m.m.c.p. 1 pl. permiseserăm; conj. prez. 1 sg. să permit, 3 să permită; ger. permițând; part. permis
11. [DOOM 2] permite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permit, 1 pl. permitem, 2 pl. permiteți; conj. prez. 3 să permită; ger. permițând; part. permis
12. [DER] permite (permit, permis), vb. – A îngădui. Lat. permittere (sec. XIX). – Der. (din fr.) permis, s. n.; permisi(un)e, s. f.; nepermis, adj., (prohibit, interzis).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL