1. [DEX '09] PENULTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.
2. [MDA2] penultim, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 146 / Pl: ~i, ~e / E: lat paenultimus] 1-3 Care precedă pe cel din urmă (în spațiu) (în timp sau) într-o ierarhie. 4 (Pgn) Care se află printre ultimii. 5 Care nu este ultimul.
3. [DLRLC] PENULTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care precedă pe cel din urmă, care este înaintea celui din urmă. Am întîlnit-o... în penultima zi de curse. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. Penultimele frunze s-au scuturat pe-alee. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 63.
4. [DN] PENULTIM, -Ă adj. De dinaintea celui din urmă. [< lat. paenultimus, cf. fr. pénultième].
5. [MDN '00] PENULTIM, -Ă adj. de dinaintea celui din urmă. (< lat. paenultimus)
6. [Șăineanu, ed. VI] penultim a. înainte de cel din urmă. ║ penultimă f. silaba penultimă a unei vorbe sau a unui vers.
7. [Scriban] *penúltim, -ă adj. (lat. paenúltimus, d. paene, aproape, și últimus, ultim). Al doilea din urmă. S. f. Gram. Silaba a doŭa din urmă, ca nul în penultim.
8. [DOOM 3] penultim (desp. pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penultimi; f. penultimă, pl. penultime
9. [DOOM 2] !penultim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penultimi; f. penultimă, pl. penultime
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL