1. [DEX '09] PENTAVALENT, -Ă, pentavalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are valența egală cu cinci. – Din fr. pentavalent.
2. [MDA2] pentavalent, ~ă a [At: CHIM. AN. CALIT. 138 / Pl: ~nți, ~e / E: fr pentavalent] (D. elemente chimice) Care are valența egală cu cinci.
3. [DN] PENTAVALENT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 5. [< fr. pentavalent, cf. gr. pente – cinci, lat. valere – a valora].
4. [MDN '00] PENTAVALENT, -Ă adj. (despre elemente chimice) care are valența 5. (< fr. pentavalent)
5. [DOOM 3] pentavalent adj. m., pl. pentavalenți; f. pentavalentă, pl. pentavalente
6. [DOOM 2] pentavalent adj. m., pl. pentavalenți; f. pentavalentă, pl. pentavalente
7. [DETS] PENTA- „de cinci ori”. ◊ gr. pente „cinci” > fr. penta-, germ. id., engl. id. > rom. penta-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu cinci fructe; ~centru (v. -centru), adj., cu cinci pinteni; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre elemente florale) dispus pe cinci cicluri; ~coc (v. -coc), adj., care are cinci semințe sau fructe; ~dactil (v. -dactil), adj., s. n., (animal) care are cinci degete; ~decagon (v. deca-, v. -gon2), s. n., poligon plan cu 15 laturi; ~edru (v. -edru), s. n., poliedru cu cinci fețe; ~fil (v. -fila), adj., cu cinci frunze; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre hibrizi) care provine din cinci linii parentale; ~gin (v. -gin), adj., care are cinci pistile; sin. pentaginic[1]; ~gon (v. -gon2), s. n., poligon cu cinci laturi; ~lof (v. -lof), adj., (despre dinți) cu cinci creste; ~logie (v. -logie2), s. f., asociere simultană a cinci simptome; ~mer (v. -mer), adj., 1. Format din cinci părți sau elemente. 2. (Despre insecte) Cu tarsul divizat în cinci părți; ~merie (v. -merie), s. f., însușirea de a fi pentamer; ~metru (v. -metru1), s. m., vers format din cinci picioare; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) care are cinci petale; ~pter (v. -pter), adj., (despre fructe) cu cinci aripioare; ~sperm (v. -sperm), adj., cu cinci semințe; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale) dispus pe cinci șiruri longitudinale; ~stil (v. -stil), adj., s. n., 1. s. n., Templu antic cu cinci coloane. 2. adj., (Despre o floare) Care are cinci stile; ~tonie (v. -tonie), s. f., sistem muzical provenit din oligocordie, care cuprinde doar cinci sunete în cadrul octavei și care se organizează în jurul unei terțe mari sau mici; ~valent (v. -valent), adj., care are valența cinci.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL