1. [MDA2] penicil sn vz pințăluș
2. [MDN '00] PENICIL s. n. (anat.) parte a unui organ a cărui extremitate este dispusă în formă de pensulă. (< fr. pénicille, lat. penicillum)
3. [MDA2] peneteluș[1] sn vz pințăluș
4. [MDA2] penețiluș sn vz pințăluș
5. [MDA2] penicel sn vz pințăluș
6. [MDA2] penițel sn vz pințăluș
7. [MDA2] penițil sn vz pințăluș
8. [MDA2] pențăluș2 sn vz pințăluș
9. [MDA2] pențelăuș[1] sn vz pințăluș
10. [MDA2] pințăl sn vz pințăluș
11. [MDA2] pințăluș sn [At: LB / V: penețil~, penicel, penicil, penițel, penițil, pentelăuș[1], pen~, pințăl, ~țâluș, ~țel~, ~țiluș, prințăl~ / Pl: ~e, ~uri / E: mg penicilus] 1-2 (Trs; Mar) (Briceag sau) cuțit mic. 3 Limbă mică a briceagului. 4 (Reg; spc; îf penețiluș) Cuțit de altoit. 5 (Reg; îf pințiluș) Ac, cui de prins pantalonii.
12. [MDA2] pințâluș sn vz pințăluș
13. [MDA2] pințeluș sn vz pințăluș
14. [MDA2] pințiluș sn vz pințăluș
15. [MDA2] prințăluș sn vz pințăluș
16. [DER] pințăl (-le), s. n. – (Trans.) Briceag. Origine nesigură; din mag. pengeél, după Candrea.
17. [DAR] pințăluș, pințălușe, s.n. (reg.) 1. briceag sau cuțit mic; limba mică a briceagului; cuțit de altoit. 2. ac, cui de la catarama curelei de prins pantalonii.
18. [DRAM 2021] pințălúș, pințăluși, (pânțăluș, pințiluș), s.m. (reg.) Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag: „…că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș” (Bilțiu, 1990: 298). (Trans. și Maram.). – Din magh. penicilus (MDA).
19. [DRAM 2015] pințăluș, pințăluși, (pânțăluș, pințiluș), s.m. – (reg.) Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag (ALRRM, 1971: 335): „… că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș” (Bilțiu, 1990: 298). (Trans., Maram.). – Din magh. penicilus (MDA).
20. [DRAM] pințăluș, -i, (pânțăluș, pințiluș), s.m. – Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag (ALR 1971: 335): „… că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș” (Bilțiu 1990: 298). – Din magh. penicilus (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL