1. [DEX '09] PINGEA, pingele, s. f. Bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate (uneori și tocurile); p. ext. partea anterioară a tălpii încălțămintei, pe care se calcă. [Var.: pingică s. f.] – Din tc. pençe.
2. [MDA2] pingea sf [At: POLIZU / V: (reg) pengea / Pl: ~gele / E: tc pence] 1 Bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate ale încălțămintei Si: pingică (1). 2 (Pex) Parte anterioară a tălpii încălțămintei, pe care se calcă Si: pingică (2). 3 (Reg; îs) ~ua casei Cap al familiei. 4 (Fam; îe) A-i pune (cuiva) ~ua A înșela pe cineva Si: a amăgi, a păcăli. 5 (Rar; îe) A ține (la cineva) ca la ~ele A nu ține deloc la cineva. 6 (Rar; îe) A bate Ia ~ A risipi banii la jocuri și petreceri. 7 (Rar; îe) A-i da (cuiva) ~ua A respinge rugămintea sau cererea cuiva. 8 (Îae) A repezi pe cineva. 9 (Fig; fam) Friptură tare Si: talpă. 10 (Mun; art) Dans popular care se dansează în ritm de horă. 11 (Mun; art) Melodie după care se execută acest dans.
3. [DLRLC] PINGEA, pingele, s. f. Bucată de talpă folosită pentru a înlocui tălpile uzate de la o încălțăminte; p. ext. jumătatea din față a tălpii încălțămintei.
4. [Șăineanu, ed. VI] pingeà f. talpa cismei (la încălțămintea țărănească); fig. a pune cuiva pingeaua, a-l înșela (locuțiune metaforică luată dela cismari). [Turc. PENDJE].
5. [Scriban] pingeá și (Olt.) pengeá f, pl. ele (turc. pencé și pençe, d. pers. penğe, laba). Partea din nainte a tălpiĭ la încălțăminte: a pune pingele noĭ unor ghete vechĭ. Fig. Fam. A pune cuĭva pingele, a-l pingeli, a-l înșela. V. rindea, tejghea.
6. [DEX '09] PINGICĂ s. f. v. pingea.
7. [MDA2] pengea sf vz pingea
8. [Scriban] pengeá, V. pingea.
9. [DOOM 3] pingea s. f., art. pingeaua, g.-d. art. pingelei; pl. pingele
10. [DOOM 2] pingea s. f., art. pingeaua, g.-d. art. pingelei; pl. pingele, art. pingelele
11. [MDO] pingea
12. [DER] pingea (pingele), s. f. – Talpă de încălțăminte. Tc. (per.) pence (Șeineanu, II, 295; Loebel 76; Lokotsch 1620), cf. alb. pandzë (Meyer 318), bg. penče, sb., cr. pendže (Cihac, II, 250). – Der. pingeli, vb. (a bate pingele; a înșela, a escroca; a trage pe sfoară) pentru sensul al doilea cf. papugiu, potlogar, potcovi; pingelui, vb. (a pune pingele), rar; pingeluială, s. f. (dresul pingelelor).
13. [Argou] pingea, pingele s. f. (iron.) obraz.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL