1. [DEX '09] PAȘAPORT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă cetățenilor unui stat dreptul de a se deplasa în altă țară, servindu-le acolo ca act de identitate; pas2, pașuș. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pașaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afară din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărți; dosar de carte. [Var.: (înv.) pașport, pasport s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.
2. [MDA2] pașaport sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 283 / V: (rar) pasa~, pasp~, (înv) pașop~, pașp~ / Pl: ~oarte, (înv) ~uri / E: it passaporto, ngr πασσαπόρτι, fr passeport, rs пашпорт, паспорт] 1 Document eliberat unui cetățean de către autoritatea competentă a statului său, prin care se certifică identitatea și cetățenia posesorului și i se dă acestuia dreptul de a călători în străinătate, servindu-i acolo ca act de identitate Si: (îrg) pașuș, pas3. 2 (Fam; îe) A-i da (cuiva) ~ul A alunga pe cineva. 3 (Pex; îae) A da afară din serviciu pe cineva Si: (reg) a-i da (cuiva) pășușul. 4 (Înv) Certificat eliberat unui vas de comerț, prin care se dovedește că s-au plătit taxele și că vasul are dreptul să părăsească portul. 5 Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărți.
3. [DLRLC] PAȘAPORT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă dreptul cetățenilor de a pleca în altă țară, servindu-le acolo ca legitimație. Chestiunea pașaportului era ceva mai grea. GALACTION, O. I 145. L-a cercetat cum cercetează vameșii pașapoartele pasagerilor. C. PETRESCU, Î. II 67. Flagelul... înșală străjerii granițelor și n-are nevoie de pașaport ca să treacă prin toate vămile. ANGHEL, PR. 108. Șezurăm pe acest vas trei zile, fiindcă unii din noi nu aveau pașapoarte. BOLINTINEANU, O. 264. ◊ Expr. (Familiar) A da (cuiva) pașaportul = a îndepărta, a alunga, a expedia (pe cineva). – Variante: (învechit) pasaport (KOGĂLNICEANU, S. 189), pasport, pasporturi (NEGRUZZI, S. I 61, KOGĂLNICEANU, S. 3), pașport, pașporturi (CONTEMPORANUL, III 575, ODOBESCU, S. I 268, ALECSANDRI, T. 536), s. n.
4. [MDN '00] PAȘAPORT s. n. document (carnet) care servește drept legitimație cetățeanului unui stat în străinătate. ♦ (fam.) a da ~ ul (cuiva) = a se debarasa de cineva. (< it. passaporto, fr. passeport, rus. pașport)
5. [Șăineanu, ed. VI] pașaport n. permisiune dată de o autoritate pentru libera circulațiune a persoanei ce o posedă; fam. a da cuiva pașaport, a-l concedia (= fr. passe-port).
6. [Scriban] pașapórt și (vechĭ) pașp- și pasport n., pl. oarte (rus. pášport și pásport, d. fr. passeport, d. passer, a trece, și port, trecere, sosire; it. passaporto). Act emis de o autoritate publică (prefectura polițiiĭ) pin care se permite posesoruluĭ să călătorească în străinătate și pin care se poate invoca protecțiunea consulatuluĭ respectiv saŭ a autorităților străine. Pop. Bilet de identitate și de liberă circulațiune în țară (V. petrecere). Fig. Fam. A da cuĭva pașaport, a-ĭ da răvaș de drum, a-ĭ da papuciĭ, a-l trimete la plimbare, a-l congedia, a-l alunga. – În Trans. pasúș și păsúș (ung. paszus).
7. [DEX '09] PASPORT s. n. v. pașaport.
8. [DEX '09] PAȘPORT s. n. v. pașaport.
9. [MDA2] pasaport sn vz pașaport
10. [MDA2] pasport sn vz pașaport
11. [MDA2] pașoport sn vz pașaport
12. [MDA2] pașport sn vz pașaport
13. [DLRLC] PASAPORT s. n. v. pașaport.
14. [Scriban] paspórt, V. pașaport.
15. [Scriban] pasúș, V. pașaport.
16. [Scriban] pașpórt, V. pașaport.
17. [Scriban] păsúș, V. pașaport.
18. [DOOM 3] pașaport s. n., pl. pașapoarte
19. [DOOM 2] pașaport s. n., pl. pașapoarte
20. [MDO] pașaport
21. [IVO-III] pașaport, -poarte.
22. [Argou] a da pașaportul expr. 1. v. a da papucii. 2. a concedia.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL