1. [MDA2] pascalău sn vz păscălău2
2. [MDA2] pascălău sf vz păscălău2
3. [MDA2] păscălău1 sm [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~ăi / E: păscăli + -ău] (Trs) Păscălitor.
4. [MDA2] păscălău2 sn [At: DR. IV, 1081 / V: pascal~, pas~ / Pl: ~aie, (reg) ~auă / E: paște3 + -ălău cf cosălău] (Trs; Mar) Pășune (1).
5. [DRAM 2021] pascalắu, s.n. v. păscălău („loc de pășunat”).
6. [DRAM 2015] pascalău, s.n. – v. păscălău („loc de pășunat”).
7. [DRAM] pascalău, s.n. – v. păscălău.
8. [DAR] păscălău, păscălăi, s.m. (reg.) persoană care prezice viitorul din pascalie; păscălitor, ghicitor.
9. [DRAM 2021] păscălắu, (pascalău), s.n. Imaș, loc de pășunat: „Tăt cosalău o fo a satului: Criznile, Măgura-Ou, Pogoru… o fo de păscălău” (Papahagi, 1925: 325). ■ (onom.) Păscălău, Pășcălău, nume de familie în jud. Maram. – Din paște + suf. -ălău (MDA).
10. [DRAM 2015] păscălău, (pascalău), s.n. – Imaș, loc de pășunat. ♦ (onom.) Păscălău, Pășcălău, Pașcalău, Pascalău, Pascalau (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). (Trans., Maram.). – Din paște (< lat. pascere) + suf. -ălău (MDA).
11. [DRAM] păscălău, (pascalău), s.n. – Imaș, loc de pășunat. – Din paște (< lat. pascere) + -ălău.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL