1. [MDA2] parcealagiu sm [At: ARHIVA, XXVIII, 74 / Pl: ~ii / E: parcea] (Mun) Parlagiu (1).
2. [Scriban] parcealagíŭ, V. parlagiu.
3. [Scriban] parlagíŭ și parcealagiŭ m. (după Șăĭn., d. turc. parlacý, derivat d. parlamak, a toca, a hăcui, care totușĭ, la Ĭusuf, însemna „a străluci”). Forma parcealagiŭ ar indica etim. parcea, parcele, cum arată și turc. parçagy, vînzător de bucățĭ de stofă, și parçalamak, a îmbucăți). Munt. Ajutor de măcelar, acela care spintecă vitele și le împarte în bucățĭ. V. bocciŭ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL