1. [DEX '09] PARAXIN, -Ă, paraxini, -e, adj. (Înv.) Ciudat, bizar, curios. ◊ Expr. (Adverbial) A-i veni (cuiva) paraxin = a nu-i conveni, a fi șocat de ceva. [Var.: paraxân, -ă adj.] – Din ngr. paráxenos.
2. [MDA2] paraxin, ~ă [At: (a. 1779) GÁLDI, M. PHAN. 221 / V: ~axen, ~ne, ~axân / Pl: ~i, ~e / E: ngr παράξενος] (Grc; asr) 1 a Ciudat. 2 av (Îe) A-i fi (cuiva) ~ A i se părea ciudat. 3 av (Îe) A-i veni (cuiva) ~ A nu-i conveni ceva. 4 av (Îae) A fi șocat de ceva. 5 sn Capriciu.
3. [DEX '98] PARAXIN, -Ă, paraxini, -e, adj. (Grecism înv.) Ciudat, bizar, curios. ◊ Expr. (Adverbial) A-i veni (cuiva) paraxin = a nu-i conveni, a fi șocat de ceva. [Var.: paraxân, -ă adj.] – Din ngr. paráxenos.
4. [DLRLC] PARAXIN, -Ă, paraxini, -e, adj. (Grecism învechit; folosit adesea adverbial) Ciudat, curios, bizar. Boierule, să nu-ți fie paraxin unde ne vezi că am venit numai amîndoi. ISPIRESCU, L. 291. (În forma paraxîn) Din partida lor? eu!... Asta-mi vine cam paraxîn, arhon șatrar... dar d-tale? – Ei, cucoane!... mai bine paraxîn așa decît pe spinare. ALECSANDRI, T. 1125. – Accentuat și: paraxin. - Variantă: paraxîn, -ă adj.
5. [Scriban] paráxin și -xîn, -ă adj. (ngr. și vgr. paráxenos, straniŭ, neobișnuit, d. xénos, străin). Vechĭ. Straniŭ, cĭudat, curios, bizar: asta îmĭ pare paraxin, un om paraxin. S. n., pl. urĭ. Gust, hachiță, toane, capriciŭ: mĭ-a venit un paraxin.
6. [DEX '09] PARAXÂN, -Ă adj. v. paraxin.
7. [MDA2] paraxân, ~ă a vz paraxin
8. [MDA2] paraxen, ~ă a vz paraxin
9. [MDA2] paraxine sn vz paraxin
10. [DLRLC] PARAXÎN, -Ă, adj. v. paraxin.
11. [Șăineanu, ed. VI] paraxân adv. bizar, curios: boierule, nu-ți fie paraxân! ISP. [Gr. mod. PARAXÈNOS]. ║ n. ciudă: așa mi-a venit un paraxân AL.
12. [DOOM 3] paraxin (înv.) adj. m., pl. paraxini; f. paraxină, pl. paraxine
13. [DOOM 2] paraxin (înv.) adj. m., pl. paraxini; f. paraxină, pl. paraxine
14. [DER] paraxin (paraxină), adj. – Ciudat, curios, bizar. – Var. paraxîn. Ngr. παράξενος (Gáldi 221). – Der. paraxenie, s. f. (ciudățenie, raritate), din ngr. παραξενιά; parascovenie, s. f. (prostie, aberație, ciudățenie), probabil în loc de *paraxovenie, cu suf. ca în drăcovenie (după Cihac, II, 245 și Tiktin, din sl. kovati „a forja”, cf. sb. skovati „a forja”, pol. kowanie „invenție”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL