1. [DEX '09] PARAGOGĂ, paragoge, s. f. (Fon.; rar) Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. paragoge.
2. [MDA2] paragogă sf [At: GHEȚIE, R. M. / V: (iuz) ~goage / Pl: ~ge / E: fr paragoge] 1-2 (Fon; rar) Adăugare (a unui sunet sau) a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt Si: (rar) epiteză.
3. [DN] PARAGOGĂ s.f. Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfîrșitul unui cuvînt; epiteză (2). [< fr., gr. paragoge].
4. [MDN '00] PARAGOGĂ s. f. adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt; epiteză (2). (< fr. paragoge)
5. [Scriban] *paragógă f., pl. e (vgr. paragogé, derivațiune. V. sin-agogă, ped-agog). Gram. Adăugarea uneĭ litere saŭ silabe la sfîrșitul unuĭ cuvînt, ca am auzitără (Munt. vest) îld. am auzit.
6. [MDA2] paragoage sf vz paragogă
7. [DOOM 3] paragogă (lingv.) (rar) s. f., g.-d. art. paragogei; pl. paragoge
8. [DOOM 2] paragogă (rar) s. f., g.-d. art. paragogei; pl. paragoge
9. [DFS] paragogă (gr. paragoge „prelungire”) sau epiteză, figură care constă în adăugarea unui sunet (unor sunete) la sfârșitul unui cuvânt, dintr-o necesitate eufonică sau metrică, mai ales în vers (I): „De la Sălcuța mi-era-re Bordeiu’ lu Stănislav. Dară-n el cine-mi ședea-re? – Savai moichilița lui... ” (Col. G. Giuglea și G. Vîlsan)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL