1. [DEX '09] PANTEISM, s. n. Concepție filosofică monistă care identifică pe Dumnezeu cu întreaga natură. – Din fr. panthéisme.
2. [MDA2] panteism sn [At: BOLINTINEANU, O. 310 / Pl: (nob) ~e / E: fr panthéisme] Concepție filozofică monistă potrivit căreia divinitatea și natura sunt identice.
3. [DEX '98] PANTEISM, s. n. Concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga natură. – Din fr. panthéisme.
4. [DLRLC] PANTEISM s. n. Teorie filozofică idealistă care identifică divinitatea cu întreaga natură, încercînd astfel să împace știința cu religia.
5. [DN] PANTEISM s.n. Concepție filozofică monistă potrivit căreia divinitatea este identificată cu întreaga natură. [Pron. -te-ism. / < fr. panthéisme, cf. gr. pas – tot, theos – zeu].
6. [MDN '00] PANTEISM s. n. concepție filozofică monistă potrivit căreia divinitatea se identifică cu întreaga natură. (< fr. panthéisme)
7. [Șăineanu, ed. VI] panteism n. sistema celor ce nu admit alt D-zeu decât o substanță infinită, dela care toate ființele sunt niște moduri.
8. [Scriban] *panteízm n. (cuv. compus de Englezu V. Toland d. vgr. pân, tot, și theós, zeŭ). Sistemă filosofică după care nu există de cît o singură substanță, ale căreĭ diferite modurĭ îs ființele: Spinoza a susținut panteizmu.
9. [DOOM 3] panteism s. n.
10. [DOOM 2] panteism s. n.
11. [IVO-III] panteism.
12. [D.Religios] panteism s. n. Concepție filozofică monistă (sistematizată în 1705 de J. Toland, filozof englez, dar cu manifestări rudimentare chiar în credințele religioase timpurii), care identifică zeii sau pe Dumnezeu cu natura. – Din fr. panthéisme.
13. [DE] PANTEÍSM (< fr. {i}; {s} pan- + gr. theos „zeu”) s. n. (FILOZ.) Termen creat în sec. 18 de irlandezul J. Toland pentru a desemna teoria conform căreia Dumnezeu și Universul sunt identice. În general, panteiștii susțin imanența și resping caracterul transcendent și personal al divinității. Teismul creștin a repudiat întotdeauna p., socotindu-l apropiat de ateism. Exemplul clasic de p. în filozofia occidentală este Spinoza. Alte forme de p.: p. emanatist consideră că Universul este o expansiune a divinității într-o ierarhie de ființe din de în ce mai degradate, care rămân unite cu ea în aceeași existență, dar printr-o participare efemeră (în hinduism, neoplatonism); p. idealist consideră că totul este spirit, gândire sau idee, iar Dumnezeu este spiritul care devine conștient de el însuși în spiritele cărora le este imanent. ♦ Stare de spirit care tinde să divinizeze natura.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL