1. [DEX '09] PANDEMONIU s. n. (Livr.) Loc de reuniune a demonilor; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. pandemonio.
2. [MDA2] pandemoniu sn [At: HELIADE, O. I, 239 / V: (grc; îvr) ~ion / Pl: ~ii / E: fr pandémonium, ngr πανδαιμόνιον] 1 (Liv) Loc unde domnește corupția, dezordinea. 2 Adunare zgomotoasă în care se complotează, se pun la cale fapte reprobabile. 3 (Îdt) Capitală imaginară a Infernului. 4 Consiliu al demonilor.
3. [DEX '98] PANDEMONIU s. n. (Livr.) Capitală imaginară a infernului; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. pandemonio.
4. [DLRLC] PANDEMONIU s. n. (În mistica creștină) Adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni în care domnește discordia, confuzia. Începu necurmatele dispute între învățații pandemoniului nostru literar. NEGRUZZI, S. I 268.
5. [DN] PANDEMONIU s.n. (Mit.) Loc imaginar situat în infern, unde se presupunea că se adună demonii; adunarea, sfatul demonilor. ♦ (Fig.) Adunare de bandiți, de oameni răi, de scelerați. [Pron. -niu. / < fr. pandémonium, cf. gr. pas – tot, daimon – demon].
6. [MDN '00] PANDEMONIU s. n. 1. (mit.) loc imaginar în infern, unde se presupune că se adună demonii. 2. (fig.) adunare de bandiți, de oameni răi, scelerați. (< fr. pandémonium)
7. [Șăineanu, ed. VI] pandemoniu n. 1. loc închipuit unde se crede că s’adună demonii; 2. fig. reunire de oameni adunați spre a face rău; 3. adunare sgomotoasă: învățații pandemoniului nostru literar NEGR.
8. [Scriban] *pandemóniŭ n. (format de poetu englez Milton [1674] d. vgr. pân, tot, și daimon, demon, drac, ca să numească locu unde fusese alungațĭ îngeriĭ rebelĭ). Capitala ĭaduluĭ, locu de adunare al dracilor. Fig. Iron. Adunare de oamenĭ răĭ. Adunare în general: pandemoniu uneĭ reviste.
9. [MDA2] pandemonion sn vz pandemoniu
10. [DOOM 3] pandemoniu (livr.) [niu pron. nĭu] s. n., art. pandemoniul
11. [DOOM 2] pandemoniu (livr.) [niu pron. nĭu] s. n., art. pandemoniul
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL