[DE] PACHOMIUS (PAHOMIE, Sfântul) (c. 290-347), călugăr egiptean. Întemeietorul monahismului de formă chinovială prin organizarea primei mănăstiri creștine (c. 325 în Egipt, la Tabennisi, lângă Dendera, pe dreapta Nilului) de tip familial, în care starețul este părintele spiritual; a statuat legile principale ale vieții monahale în lucrarea sa „Precepte”, considerată a sta la baza creării literaturii copte creștine. Sanctificat (sărbătorit la 15 mai).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL