Definiție și ce înseamnă Psyche

1. [Șăineanu, ed. VI] Psyche f. Mit. fecioară luată de soție și înzeită de Amor.

2. [Mitologic] Psyche, tînără vestită pentru frumusețea ei și care, datorită acestui fapt, și-a atras asupră-și gelozia Aphroditei. Pentru a împlini porunca unui oracol, părinții lui Psyche au părăsit-o pe un munte înalt, de unde – spunea oracolul – avea să vină s-o ia de nevastă un mostru înspăimîntător. Într-adevăr, Psyche a fost luată de vînt și dusă într-un palat îndepărtat. Acolo un necunoscut, care n-o întîlnea decît noaptea și al cărui chip în felul acesta Psyche nu putea să-l vadă – a făcut-o soția sa și stăpîna unor bogății nemăsurate. Psyche a trăit astfel o vreme, fericită. Condiția acestei fericiri era însă ca ea să nu caute să vadă, niciodată, chipul soțului iubit. Împinsă de curiozitate, Psyche a încălcat însă jurămîntul. O dată, noaptea, ea a aprins în taină un opaiț și la lumina lui a văzut, în locul unui monstru îngrozitor cum bănuia, un tînăr nespus de frumos care dormea alături de ea. Zeul Eros – căci acesta era frumosul tînăr – mînios pe faptul că Psyche i-a încălcat porunca, a părăsit-o în acel moment, dispărînd în văzduh. Cuprinsă de desperare, Psyche a pornit atunci să cutreiere lumea pe urmele lui. După multe căutări zadarnice, ea a poposit în palatul Aphroditei. Acolo zeița cea geloasă a pus-o la multe încercări și trude pînă în ziua cînd, făcîndu-i-se milă de nenorocirea ei, zeul Eros, care o iubea totuși, a luat-o cu sine pe Psyche în ceruri unde, cu voia lui Zeus, a făcut-o nemuritoare, trăind veșnic alături de ea.

3. [DE] PSYCHE (în mitologia greacă), personificare a sufletului omenesc. Apare sub chipul unei fete gingașe, de o neasemuită frumusețe, care s-a îndrăgostit de zeul Eros. Stârnește gelozia Afroditei, care o chinuie cu încercări și munci insuportabile. P. reușește să-l înduplece pe Eros, care o ia în cer și obține de la Zeus nemurirea ei. Uneori apare ca un fluture.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] PELTINERV, -Ă, peltinervi, -e, adj. (Despre frunzele peltate) Cu nervuri ramificate ca […]
[DE] PELTON [péltən], Lester Allen (1829-1908), inginer american. Inventatorul turbinei hidraulice cu jet tangențial (turbina […]
[DE] PELTZ, I. (1899-1983, n. București), scriitor român. Proză cu accente sarcastice și grotești („Viața […]
1. [MDA2] pelucid, ~ă a [At: DN2 / Pl: ~izi, ~e / E: fr pellucidus] […]
1. [MDA2] prelungoasă sf [At: GRECESCU, FL. 467 / V: ~ngioa~, pel~ / Pl: ~se […]
[DE] PELUSIUM, oraș antic în N Egiptului, în E Deltei Nilului, la SE de actualul […]
1. [DEX '09] PELUZĂ, peluze, s. f. 1. Suprafață de teren într-o grădină, într-un parc […]
1. [DEX '09] PEHLIVAN, pehlivani, s. m. 1. (Înv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro