1. [DEX '09] PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brun-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori de culoare verde-închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențe compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
2. [MDA2] pipirig1 [At: ANON. CAR. / V: pap~, peper~, ~per~, ~ic, ~ă sf / Pl: ~igi / E: nct] 1 sm (Reg; șîc piperig-mare) Plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate îngrămădite în spice la vârful tulpinii Si: rogoz, (reg) papură-rotundă, păpuric, țiperig (Schoenoplectus lacustris). 2 sm Plantă cu tulpina formată în trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi-închis Si: țipirig (Scirpus silvaticus). 3 sm (Reg; îc) ~-de-munte Plantă cu tulpina aspră și rigidă de culoare verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit Si: (reg) capu-câmpului, coadă, iarbă-de-cositor (Equisetum hiemale). 4 sm (Bot; reg) Pipiriguț (Heleocharis palustris). 5 sm (Bot; reg) Rugină (Juncus effusus și conglomeratus). 6 sm (Reg) Planta Juncus maritimus. 7 sm Plantă erbacee perenă cu tulpină triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele, cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare Si: (reg) papură1 (Holoschoenus vulgaris). 8 sm (Bot; reg; îc) ~-înflorit Roșățea (Butomus umbellatus). 9 sm (Reg; îc) ~-mărunt Planta Fimbristylis annua. 10 sm (Zlg; înv; Trs; îc) Peperig-viu Hidră (Hydra viridis). 11 sm (Buc) Om mic, slab și pipernicit Si: chircitură, sfrijitură. 12 sm (Buc) Pitic. 13 a (Reg; d. animale și plante) Nedezvoltat.
3. [DEX '98] PIPIRIG, pipirigi, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede și mlăștinoase: a) plantă cu tulpina înaltă, cilindrică, de culoare verde și cu flori brune-roșcate, îngrămădite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) plantă cu tulpina formată din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) plantă cu tulpina aspră și rigidă, de culoare cenușie-verzuie sau albăstruie, terminată cu un spic care are la capăt un vârf ascuțit (Equisetum hiemale); d) plantă erbacee perenă cu tulpina triunghiulară, plină pe dinăuntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele și cu inflorescențele compuse din 1-4 globușoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
4. [DLRLC] PIPIRIG s. m. (Uneori cu sens colectiv) Numele mai multor plante erbacee monocotiledonate, cu tulpina flexibilă, cu flori galbene-cafenii, brun-roșcate sau cenușii-verzui ori albăstrii; crește prin mlaștini și locuri umede (Equisetum hiemale și Scirpus lacustris). Curgea de la deal un izvor care făcea mlaștină; creștea acolo pipirig ce prindea a se înnoi în primăvară. SADOVEANU, N. F. 117. Colo jos în vale, pe unde sînt bălțile cele multe, nu cresc numai sălcii și răchite; pe ici, pe colea este și șovar, pipirig, papură, ba chiar și cîte un fir de trestie. SLAVICI, O. I 63. – Variantă: piperig (ODOBESCU, S. III 173) s. m.
5. [Șăineanu, ed. VI] Pipirig n. sat în jud. Neamțu.
6. [Șăineanu, ed. VI] pipirig n. un fel de trestie ce seamănă cu papura, dar e mai mică (Scirpus lacustris). [Diminutiv din papură (în loc de păpurig)].
7. [Scriban] pipiríg (nord) și țip- (sud) m. (cp. cu pipiric, cu săs. ziprik, id., și cu lat. cypérus, o plantă ciperacee). Un fel de rogoz, plantă ciperacee (scirpus lacustris). Alt fel de rogoz care se numește și pipiriguț, spetează și ĭarba mlaștiniĭ (heleócharis palustris). O plantă acŭatică juncacee numită și rugină (juncus effusus). O plantă echisetacee acŭatică ale căreĭ tulpinĭ, bogate în acid salicilic, se întrebuințează la lustruit obĭectele de lemn și de metal (equisétum hiemale).
8. [MDA2] chichiric sm vz pipirig
9. [MDA2] papirig sm vz pipirig1
10. [MDA2] peperig sm vz pipirig1
11. [MDA2] piperig sm vz pipirig1
12. [MDA2] pipiric sm vz pipirig1
13. [MDA2] pipirigă3 sf vz pipirig1
14. [CADE] ȚIPIRIG2, ȚIPERIG2 sbst. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu paiul în trei muchii obtuse, cu foile plane, late și de obiceiu mai scurte decît tulpina; face flori de un verde-închis, dispuse în mici spicușoare ovale, numeroase, grupate în glomerule; crește pe lîngă fînețele umede, pe lîngă pîraiele din păduri și pe locuri mlăștinoase; numită și „cipirig” sau „pipirig” (Scirpus silvaticus) (🖼 5141): stătea pe malul unei vălcele pline de țipirig (S.-ALD.) ¶ 2 = PIPIRIG1 ¶ 3 = RUGINĂ5 [comp. lat. cyperus și CIPIRIG, PIPIRIG].
15. [DLRLC] PIPERIG2 s. m. v. pipirig.
16. [Scriban] pipérig, V. pipirig 1.
17. [DOOM 3] pipirig s. m., pl. pipirigi
18. [DOOM 2] pipirig s. m., pl. pipirigi
19. [DE] PIPIRIG, com. în jud. Neamț, situată la poalele culmii Pleșu, pe cursul superior al râului Neamț (Ozana); 8.811 loc. (2003). Expl. de petrol și gaze naturale. Fabrică de cherestea. Centru de confecționare a traistelor populare și a cojoacelor. Bisericile de lemn Sf. Nicolae (1801, cu adăugiri din 1936) și Sf. Vasile (1829-1830), în satele P. și Boboiești.
20. [Onomastic] PIPIRIG (planta): Peperig, b. (C Ștef); cf. subst. buc. piperig (om pipernicit).
21. [DRAM 2021] pipiríg, s.m. (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus); iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează: „Leagănu-i din pipirig” (Bilțiu, 2007: 286). – Et. nec. (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. pipirig, pipiriga (Bakos, 1982).
22. [DRAM 2015] pipirig, s.m. – (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus); iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează (Borza, 1968: 91). – Et. nec. (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. pipirig, pipiriga (Bakos, 1982).
23. [DRAM] pipirig, -i, s.m. – (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus). Iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează (Borza 1968: 91). – Et. nec. (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (pipirig; pipiriga) (Bakos 1982).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL