1. [Șăineanu, ed. VI] Petrovici n. orășel în Macedonia, spre E. de Strumița, însemnat pentru cultivarea tutunului.
2. [DE] PETROVICI, Emil (1899-1968, n. Toracu Mic, Iugoslavia), lingvist român. Acad. (1948), prof. univ. la Cluj și București. Rector al Universității din Cluj (1945-1951). A fondat revistele „Cercetări de lingvistică” (1956) și „Romano-slavica” (1963). Cercetări în domeniul foneticii românești (aplicând, printre primii în România, metoda foneticii experimentale), al fonologiei, dialectologiei române și slave și al relațiilor istorice și lingvistice româno-slave și al geografiei lingvistice („Despre nazalitate în limba română”, „Studiu fonematic al limbii române”, „Graiul carașovenilor”, „Atlasul lingvistic român”, partea a II-a, în colab. cu S. Pușcariu, și serie nouă, vol. I-IV, în colab. cu I. Pătruț). Membru al mai multor academii și societăți științifice străine.
3. [DE] PETROVICI, Ion (1882-1972, n. Tecuci), filozof, scriitor și om politic român. Acad. (1934), prof. univ. la Iași și București. De mai multe ori ministru. Preocupările sale filozofice sunt legate de nevoile pedagogice ale comunității românești; lucrări de metafizică, reluând idei și concepte din tradiția carteziană într-o interpretare romantică („Introducere în metafizică”, „Ideea de neant”), de logică, impregnate cu considerente psihologice și epistemologice („Probleme de logică”), de teoria culturii, cu interesante reflecții despre dependența filozofiei de spațiul mental („Deasupra sbuciumului”) și de istorie a filosofiei („Viața și opera lui Kant”, „Schopenhauer”). Poezii („Un colț de viață”), piese de teatru („O sărutare”, „Urmările iertării”); memorialistică („De-a lungul unei vieți. Amintiri”, „Figuri dispărute”, „Amintiri universitare”); note de călătorie („Impresii din Italia”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL