Definiție și ce înseamnă Pasternak

[DE] PASTERNAK, Boris Leonidovici (1890-1960), scriitor rus. A debutat cu versuri de formulă futuristă, evoluând spre o lirică metaforică și parabolică („Sora mea, viața”, „Anul 1905”, „Teme și variațiuni”, „A doua naștere”). Poeme cu tematică socială sau de război, notabile prin concretețea viziunii și simplitatea concisă a cuvântului („În treburile de dimineață”, „Întinderea de iarnă”); proză lirică cu implicații autobiografice („Copilăria lui Liuvers”, „Permis de liberă trecere”). Declarat „apolitic” ostracizat, datorită faptului că se pronunțase deschis împotriva violenței și pentru libertatea individului, s-a retras într-o discretă activitate de traducător din poezia universală (Verlaine, Goethe, Shelley, Shakespeare). Publicarea, în Italia, în 1957, fără acordul autorităților sovietice, a romanului său „Doctor Jivago” (frescă de analiză psihologică, rafinată și subtilă, a potențialului emoțional al societății ruse din anii ’30 ai sec. 20) și atribuirea (1958) Premiului Nobel pentru literatură (pe care l-a refuzat de teama de a nu fi expulzat din țară) va atrage o campanie de presă dură împotriva sa și excluderea din Uniunea Scriitorilor. Premiul a fost înmânat fiului său în 1990. Reabilitat în 1987.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

[DE] PASSAU, oraș în SE Germaniei (Bavaria), situat în zona de confl. a râurilor Inn […]
[DE] PASSO FUNDO, oraș în S Braziliei (Rio Grande do Sul), lângă râul omonim, într-un […]
[DE] DOS PASSOS [dəs pæsəs], John Roderigo (1896-1970), scriitor american. A cultivat romanul cu problematică […]
[DE] PASSY, Frédéric (1822-1912), economist și om politic francez. Unul dintre fondatorii Ligii Internaționale pentru […]
1. [Șăineanu, ed. VI] Pasteur (Louis) m. ilustru chimist și bacteriolog francez, autor de faimoase […]
[DE] PASURUAN, oraș în S Indoneziei (E ins. Java), port lângă str. Madura, la 48 […]
1. [DEX '09] PASĂRE, păsări, s. f. 1. (La pl.) Clasă de vertebrate ovipare, cu […]
[DE] PAT și PATACHON (pe numele adevărat Carl Schenström, 1881-1942 și Harald Madsen, 1890-1949), cuplu […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro