1. [DEX '09] PALATIN2, -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal (1). – Din fr. palatin.
2. [MDA2] palatin1, ~ă a [At: KRETZULESCU, A. 107/22 / Pl: ~i, ~e / E: fr palatin] (Atm) 1-11 Palatal (1-11). 12 (Îs) Vălul ~ Vălul palatului2 (2).
3. [MDA2] palatină sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ne / E: fr palatine] (Rar) 1-2 Etolă sau pelerină femeiască scurtă de blană, care se poartă la gât și pe umeri.
4. [DEX '98] PALATIN2, -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal. – Din fr. palatin.
5. [DLRLC] PALATIN2, -Ă, palatini, -e, adj. Al cerului-gurii, al palatului1. Văl palatin. ▭ Cavitatea nazală este despărțită de cea bucală printr-un perete osos format din oasele palatine, continuate cu vălul palatului. ANATOMIA 67.
6. [DN] PALATIN, -Ă adj. Al cerului gurii, al palatului; palatal. [< fr. palatin].
7. [DN] PALATINĂ s.f. Etolă scurtă; blană pentru purtat la gît și pe umeri. [< fr. palatine].
8. [MDN '00] PALATIN2, -Ă adj. referitor la cerul gurii, din regiunea palatului; palatal. ◊ (s. n.) os pereche în porțiunea posterioară a feței, la formarea palatului dur. (< fr. palatin)
9. [MDN '00] PALATINĂ s. f. etolă scurtă feminină de blană, purtată la gât și pe umeri. (< fr. palatine)
10. [Scriban] 2) *palatín, -ă adj. (fr. palatin, d. lat. palatum, ceru guriĭ). Anat. Al ceruluĭ guriĭ, al palatuluĭ: bolta palatină.
11. [Scriban] 1) *palatín, -ă adj. (lat. palatinus, d. palatium, palat. V. paladin). De la palatu împăraților romanĭ: garda palatină. Care avea vre-un oficiŭ la palatu suveranuluĭ, vorbind de senioriĭ din evu mediŭ și maĭ în coace: conțiĭ palatinĭ aĭ Angliiĭ. Dela palatu luĭ Carol cel Mare: școala palatină. Din Palatinat (numele a doŭă state din vechĭu imperiu germanic): contele palatin al Rinuluĭ, electoru palatin, o principesă palatină (femeĭe saŭ fiĭcă de conte saŭ de elector palatin). S. m. Vicerege al Ungariiĭ odinioară. Guvernator al uneĭ provinciĭ în regatu Poloniiĭ. Locuitor din Palatinat. Palatină s. f. Blană pe care femeile o poartă pe umerĭ (după moda principeseĭ palatine, [Carlota Elisabeta a Bavariiĭ, a doŭa nevastă a duceluĭ de Orléans] la 1676).
12. [DOOM 3] palatin4 (referitor la palatin1/la palatinat) adj. m. (conte ~), pl. palatini; f. palatină (gardă ~), pl. palatine
13. [DOOM 3] !palatin3 (referitor la cerul gurii) adj. m. (+ s. n.: vălul ~); palatină (bolta ~), pl. palatine
14. [DOOM 3] +palatină (blană) s. f., g.-d. art. palatinei; pl. palatine
15. [DOOM 2] palatin1 adj. m., pl. palatini; f. palatină, pl. palatine
16. [DE] PALATINA, bibliotecă din Parma, fondată în 1769 de ducele Filip de Bourbon. Aici se păstrează peste o jumătate de milion de volume, 500.000 de manuscrise, 50.000 de autografe, 3.000 de incunabule, 50.000 de stampe etc.
17. [DE] PALATÍN2 (< fr.; {s} lat. palatum „cerul gurii”) adj. Care aparține palatului1. ◊ Boltă p. = boltă. ◊ Văl p. = porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, bolta p. și care se termină cu o prelungire, numită uvulă. ◊ Os. p. = os pereche care completează partea posterioară a palatului. ◊ Apofiza p. = una dintre apofizele maxilarului superior.
18. [DE] PALATÍN3 (< fr.) s. m. Rasă de porci locală, primitivă, originară din Palatinul Podoliei, cu masă corporală mare, crescută în trecut pe scară largă mai ales în SE României.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL