1. [DEX '09] OTRĂVITOR, -OARE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos. ♦ Fig. Dăunător, vătămător. – Otrăvi + suf. -tor.
2. [MDA2] otrăvitor, ~oare [At: MOLNAR, RET. 130/12 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: otrăvi + -tor] 1 a Care otrăvește (1) Si: (înv) otrăvicios, veninos. 2 a Care conține otravă (1). 3-4 smf, a (Persoană) care dă cuiva otravă (1) Si: (înv) otravnic. 5 a (Fig) Dăunător.
3. [CADE] OTRĂVITOR, -TOARE I. adj. verb. OTRĂVI. Care otrăvește, otrăvicios. II. sm. f. Cel ce, aceea care otrăvește, omoară pe cineva prin otravă.
4. [DLRLC] OTRĂVITOR, -OARE, otrăvitori, -oare, adj. Care conține otravă, care otrăvește; veninos, dăunător, vătămător. Știa care sînt ierburile otrăvitoare. CAMIL PETRESCU, O. I 151. Otrăvitorul șerpe văzînd p-un teișor O matcă de albine... începe să îi spuie: că este prea frumoasă, Că are multe daruri. NEGRUZZI, S. II 293. ◊ Fig. Inima de vînzător E venin otrăvitor. ANT. LIT. POP. I 259.
5. [Șăineanu, ed. VI] otrăvitor a. și m. care otrăvește.
6. [Scriban] otrăvitór, -oáre adj. Care otrăvește, toxic, veninos: șerpe otrăvitor, plantă otrăvitoare. Subst. Care-l otrăvește pe altu: un otrăvitor.
7. [MDA2] otrăvitoriu, ~oare a vz otrăvitor
8. [DOOM 3] otrăvitor (desp. o-tră-) adj. m., pl. otrăvitori; f. sg. și pl. otrăvitoare
9. [DOOM 2] otrăvitor (o-tră-) adj. m., pl. otrăvitori; f. sg. și pl. otrăvitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL