1. [DEX '09] OTORINOLARINGOLOGIE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie.
2. [MDA2] otorinolaringologie sf [At: CONTEMP., S. II, 1956, nr. 486, 4/4 / S și: (abr) O. R. L. (P: orele) / Pl: (rar) ~ii / E: fr oto-rhino-laryngologie] 1 Ramură a medicinii care se ocupă cu anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. 2 (Șîf O. R. L.) Cabinet de otorinolaringologie.
3. [DEX '98] OTORINOLARINGOLOGIE s. f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie.
4. [DLRLC] OTORINOLARINGOLOGIE s. f. Ramură a medicinii care studiază structura și funcțiunile urechii, nasului și laringelui, precum și bolile acestor organe.
5. [DN] OTORINOLARINGOLOGIE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul urechii, al nasului și al laringelui, precum și cu bolile lor. [Gen. -iei. / < fr. oto-rhino-laryngologie, cf. gr. ous – ureche, rhis – nas, larynx – laringe, logos – studiu].
6. [MDN '00] OTORINOLARINGOLOGIE s. f. ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui. (< fr. oto-rhino- laryngologie)
7. [DOOM 3] otorinolaringologie s. f., art. otorinolaringologia, g.-d. otorinolaringologii, art. otorinolaringologiei; abr. ORL [cit. orele]
8. [DOOM 2] otorinolaringologie s. f., art. otorinolaringologia, g.-d. otorinolaringologii, art. otorinolaringologiei; abr. ORL [cit. orele]
9. [MDO] otorinolaringologie
10. [DOOM 2] *ORL/O.R.L. [cit. orele] s. n.
11. [DETS] OTO- „ureche, auz, auditiv”. ◊ gr. ous, otos „ureche” > fr. oto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. oto-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin unirea urechilor, absența maxilarului inferior și prin închiderea căii de acces a urechii; ~cel (v. -cel2), s. n., veziculă auditivă, specifică nevertebratelor; ~cist (v. -cist), s. n., organ auditiv la nevertebrate, format dintr-o veziculă cu otolite; sin. statocist; ~conie (v. -conie), s. f., pulbere de carbonat de calciu întîlnită în labirintul membranos al urechii interne; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv electroacustic care recepționează semnalele electrice, transformîndu-le în semnale acustice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a urechii; ~lit (v. -lit1), s. n., corpuscul calcaros din labirintul urechii animalelor nevertebrate, servind la formarea senzației de echilibru; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile aparatului auditiv; ~pioree (v. pio-, v. -ree), s. f., afecțiune purulentă a urechii; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a urechii externe; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere de sînge din ureche; ~rahie (v. -rahie), s. f., scurgere de lichid cefalorahidian, prin conductul auditiv extern; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de puroi din ureche; ~rinolaringologie (v. rino-, v. laringo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., afecțiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu țesut cicatriceal; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea canalului auditiv al urechii; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a conductului auditiv al urechii cu ajutorul otoscopului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a urechii.
12. [DE] O.R.L. (siglă de la oto rino laringologie), spital sau secție de otorinolaringologie într-un spital, policlinică etc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL