1. [DEX '09] OSÂNDIT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
2. [MDA2] osândit, ~ă [At: PARACLIS (1639), 250 / V: (înv) osin~ / Pl: ~iți, ~e / E: osândi] (Înv) 1-4 smf, a (Persoană) condamnată (printr-o sentință judecătorească). 5 a Condamnabil. 6 a Năpăstuit. 7 a (Olt) Slab. 8 a (Olt) Nedezvoltat.
3. [Șăineanu, ed. VI] osândit a și m. condamnat.
4. [DEX '09] OSÂNDI, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi.
5. [MDA2] osândi [At: PSALT. HUR. 80v/19 / V: (înv) osin~, (înv; nob) osun~ / Pzi: ~desc / E: slv осѧдити] 1-2 vt A condamna (printr-o sentință judecătorească). 3 vt (Pex) A-și manifesta dezaprobarea față de cineva sau ceva Si: a condamna, a critica, a judeca. 4 vt A obliga pe cineva să facă ceva care presupune efort. 5-6 vtr (Îrg) A (se) chinui.
6. [MDA2] osindi v vz osândi
7. [MDA2] osindit, ~ă a vz osândit
8. [MDA2] osundi v vz osândi
9. [CADE] OSÎNDI (-desc) vb. tr. A condamna: l-au osîndit la munca silnică; tînguește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi (NEGR.); cum de mă osîndești astfel ca pe un vinovat de codru? (ISP.) [vsl. osąditi].
10. [CADE] OSÎNDIT I. adj. 1 p. OSÎNDI ¶ 2 Ⓕ Olten. Slab, prăpădit, numai pielea și oasele (CIAUȘ.). II. sm. Cel ce a fost osîndit, condamnat.
11. [DLRLC] OSÎNDI, osîndesc, vb. IV. 1. Tranz. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească), a pronunța sentință de condamnare (împotriva cuiva). Se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. Ieremia, nesocotind și legile războiului... și legile omenirii, osîndi pe toți prinșii la moarte. BĂLCESCU, O. I 344. ♦ (Glumeț) Cine a fost osîndit a studia limba elenă știe cită bătaie de cap a suferit. ALECSANDRI, S. 54. ◊ Refl. Singur eu m-am osîndit! DAVILA, V. V. 44. ◊ Refl. pas. S-a osîndit acela ce a furat un ou. BOLINTINEANU, O. 148. ◊ Fig. A judeca, a condamna. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. 47. Vom fi osîndiți, nu după greutatea luptei și a vremii de atuncea, ci după patima partizilor. RUSSO, S. 34. ◊ Absol. Ești un copil și lesne crezător!... și osîndești, fără a te gîndi îndestul. BOLINTINEANU, O. 340. 2. Tranz. A sili, a constrînge; a obliga. Sînt osîndiți să se mărginească la lucruri mărunte. ANGHEL, PR. 170. Cei tari... conspiră Contra celor ce dînșii la lucru-i osîndiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. EMINESCU, O. I 56. Mă văd deodată osindită a zice adio la mulțămirile ce-mi făgăduia! ALECSANDRI, T. I 279. 3. Refl. (Regional) A se chinui. N-am ascultat sfaturile tatălui meu, de aceea sînt silit a mă osîndi pînă voi avea zile. RETEGANUL, P. V 80.
12. [DLRLC] OSÎNDIT, -Ă, osîndiți, -te, adj. 1. Condamnat, pedepsit. (Mai ales substantivat) Nimic nu mai putea opri plînsetele osîndiților. CAMILAR, N. I 92. Domițian, galben ca un osîndit, aștepta în picioare hotărîrea. BASSARABESCU, S. N. 26. Tu poți dintr-un cuvînt Să mingii osindiții ce-n desperare sînt. ALECSANDRI, T. 206. 2. Blestemat; năpăstuit, urgisit. Săracul țăran ce-și pierde vitișoarele sau plugul, Robul osîndit ce fuge blăstemînd biciul și jugul. HASDEU, R. V. 61. Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormînt, Dacă a vieți-mi tristă făclie osîndită S-o întuneca... ALEXANDRESCU, P. 80.
13. [Șăineanu, ed. VI] osândì v. a condamna.
14. [Scriban] osîndésc v. tr. (vsl. osonditi, a condamna, d. sonditi, a judeca; sîrb. osuditi, rus. osuditĭ. V. răsăjduĭesc). Condamn.
15. [Scriban] osîndít, -ă adj. și s. Condamnat: un osîndit.
16. [DOOM 3] osândi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, 3 sg. osândește, imperf. 1 osândeam; conj. prez. 1 sg. să osândesc, 3 să osândească
17. [DOOM 2] osândi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, imperf. 3 sg. osândea; conj. prez. 3 să osândească
18. [DER] osîndi (osîndesc, osîndit), vb. – A condamna, a pedepsi. Sl. osęditi, osęždą (Miklosich, Slaw. Elem., 59; Cihac, II, 231; Byhan 231). – Der. osîndă, s. f. (pedeapsă, condamnare); osîndit, s. m. (condamnat).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL