1. [DEX '09] OSMANLÂU, -ÂIE, osmanlâi, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. [Var.: osmanliu, -ie adj., s. m. și f.] – Din tc. osmanlı.
2. [MDA2] osmanlâu, ~ie [At: VĂCĂRESCUL, IST. 250 / V: ~liu, ~ie smf ~al~ sm / Pl: ~ii / E: tc osmanli] (Înv) 1 smf Turc. 2 a Turcesc.
3. [DEX '98] OSMANLÂU, -IE, osmanlâi, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din tc. osmanlı.
4. [DEX '09] OSMANLIU, -IE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu.
5. [MDA2] osmalâu sm vz osmanlâu
6. [MDA2] osmanliu, ~ie smf, a vz osmanlâu
7. [CADE] OSMANLIU, OSMANLÎU I. adj. Turcesc: această zicală este osmanlîe (JIP.). II. sm. Turc: mîntuind... țara de jugul nelegiuiților Osmanlii! (ISP.); ședea pe sofa cu picioarele încrucișate ca un Osmanlîu (FIL.) [tc. osmanly].
8. [DLRLC] OSMANLIU s. m. v. osmanlîu.
9. [DLRLC] OSMANLÎU, osmanlîi, s. m. (Învechit și arhaizant) Turc. După rînduiala călăreților osmanlîi... slujitorii domniilor-sale Mihu și Ciornohut nu umblau buluc. SADOVEANU, F. J. 705. – Variantă: osmanliu s. m.
10. [Șăineanu, ed. VI] Osmanlii m. pl. numele național al Turcilor (după Sultanul Osman I): ședea cu picioarele încrucișate ca Osmanlii AL.
11. [DOOM 2] osmanlâu / osmanliu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlie; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlii
12. [DOOM 3] !osmanliu adj. m., s. m., f. osmanlie; pl. m. și f. osmanlii
13. [DER] osmanliu (-ii), adj. – Otoman. Tc. osmanli. Sec. XIX.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL