1. [DEX '09] ORÂNDUI, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi.
2. [MDA2] orândui [At: PALIA (1581) / V: (înv; css) orândi[1] / Pzi: ~esc / E: slv оурѧдити] (Îvp) 1-2 vtr A (se) așeza într-o anumită ordine Si: a (se) aranja. 3 vt A organiza. 4-5 vti (Ban; Trs) (A curăța sau) a face curățenie Si: a deretica. 6 vt A hotărî. 7 vt A numi pe cineva într-o funcție. 8 vt (Rar; îe) A ~ pe cineva de moarte A condamna la moarte. 9 vt (Rar) A porunci. 10 vt (Îvp) A pune la cale Si: a pregăti. 11 vt (Înv) A pune ceva la dispoziția cuiva Si: a destina. 12 vt (Îvr) A încredința. 13 vt (Îvr) A duce la bun sfârșit Si: a îndeplini.
3. [Șăineanu, ed. VI] orânduì v. 1. a numi într’o demnitate sau funcțiune: Domnul se orânduește pentru toată vieața; 2. a ordona, a dispune: după ce orândui cele de cuviință CR. 3. fig. a destina: toate le-a orânduit pronia cerească POP. [V. orândă, soartă].
4. [MDA2] orândi v vz orândui
5. [CADE] ORÎNDUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A așeza, a numi într’o slujbă ¶ 2 A întocmi, a organiza; a rândui ¶ 3 A pune la cale, a hotărî, a dispune: luă hotărîrea... a nu ~ nimic pentru împărțeală pînă aproape de moartea sa (CRG.). II. vb. refl. A se așeza, a se rîndui [orîndă1].
6. [DLRLC] ORÎNDUI, orînduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune sau a așeza într-o anumită ordine, a grupa înt-r-un anumit fel; a aranja. Doi servi cercetau și orînduiau boclucuri într-o căruță ușoară. SADOVEANU, O. VII 43. Ținea cîte două clondire și subsuoară alte două. După ce le orîndui, prezintă raportul. C. PETRESCU, Î. II 143. La dreapta, sub pădure, romînă oaste-apare, în pilcuri și în cete... orînduită. ALECSANDRI, P. III 220. ◊ Refl. Alaiul se orîndui astfel: întîi venea pedestrimea, apoi calul lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 197. ♦ A organiza, a întocmi. Poate o fi murit găzdoaia curților și bărbații nu știu orîndui lucrurile femeiești. RETEGANUL, P. IV 5. ◊ Absol. Dar din umbră și tăcere vodă face și desface... Și, pe-ascuns, orînduiește. DAVILA, V. V. 22. 2. A pune la cale, a hotărî, a dispune, a porunci. Două sute de ostași, pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4. Luă hotărîre nestrămutată... a nu orîndui nemic pentru împărțeală pînă aproape de oartea sa. CREANGĂ, P. 3. 3. A desemna, a numi, a ridica la o demnitate, a învesti. Sînt și eu orînduit caimacam. ODOBESCU, S. I 282. Orînduind vechil în locul său... ca să oblăduiască împărăția. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. pas. Noul stăpînitor, Cît s-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi. ALEXANDRESCU, M. 298.
7. [Scriban] orînduĭésc și (vechĭ) -désc v. tr. (vsl. urenditi). Rînduĭesc, dispun, hotărăsc, fixez, stabilesc: cum a orînduit Dumnezeŭ, așa să fie! Așez, rînduĭesc, pun în ordine: guvernu a orînduit lucrurile așa. Numesc, pun într’o funcțiune: l-aŭ orînduit domn.
8. [DOOM 3] orândui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiesc, 3 sg. orânduiește, imperf. 1 orânduiam; conj. prez. 1 sg. să orânduiesc, 3 să orânduiască
9. [DOOM 2] orândui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiesc, imperf. 3 sg. orânduia; conj. prez. 3 să orânduiască
10. [MDO] orîndui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orînduiesc, conj. orînduiască)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL