1. [DEX '09] ORÂNDUIRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui.
2. [MDA2] orânduire sf [At: (a. 1826) GCR. II, 253/25 / Pl: ~ri / E: orândui] (Înv) 1 Grupare într-o anumită ordine Si: aranjare, repartizare. 2 Organizare. 3 (Ban; Trs) Curățenie. 4 Hotărâre. 5 Numire într-o funcție Si: învestire. 6 Pregătire. 7 Punere la dispoziție. 8 Încredințare. 9 Îndeplinire. 10 Ordin. 11 Treaptă a dezvoltării istorice a societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestuia și prin suprastructura generată de aceste relații.
3. [DEX '98] ORÂNDUIRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinările „socială” și „social-economică”) Treaptă a dezvoltării istorice a societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestuia și prin suprastructura generată de aceste relații; formațiune socială, formațiune social-economică. ◊ Orânduire de stat = organizare politică și teritorială a statului sub aspectul regimului și al formei de stat, precum și al împărțirii administrativ-teritoriale, determinată, în esență, de caracterul orânduirii sociale. – V. orândui.
4. [Șăineanu, ed. VI] orânduire f. acțiunea de a orândui: pentru orânduirea dăjdiilor BĂLC.
5. [DEX '09] ORÂNDUI, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi.
6. [MDA2] orândi v vz orândui
7. [MDA2] orândui [At: PALIA (1581) / V: (înv; css) orândi[1] / Pzi: ~esc / E: slv оурѧдити] (Îvp) 1-2 vtr A (se) așeza într-o anumită ordine Si: a (se) aranja. 3 vt A organiza. 4-5 vti (Ban; Trs) (A curăța sau) a face curățenie Si: a deretica. 6 vt A hotărî. 7 vt A numi pe cineva într-o funcție. 8 vt (Rar; îe) A ~ pe cineva de moarte A condamna la moarte. 9 vt (Rar) A porunci. 10 vt (Îvp) A pune la cale Si: a pregăti. 11 vt (Înv) A pune ceva la dispoziția cuiva Si: a destina. 12 vt (Îvr) A încredința. 13 vt (Îvr) A duce la bun sfârșit Si: a îndeplini.
8. [CADE] ORÎNDUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A așeza, a numi într’o slujbă ¶ 2 A întocmi, a organiza; a rândui ¶ 3 A pune la cale, a hotărî, a dispune: luă hotărîrea... a nu ~ nimic pentru împărțeală pînă aproape de moartea sa (CRG.). II. vb. refl. A se așeza, a se rîndui [orîndă1].
9. [CADE] ORÎNDUIRE sf. Faptul de a orîndui; întocmire, organizație.
10. [DLRLC] ORÎNDUI, orînduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune sau a așeza într-o anumită ordine, a grupa înt-r-un anumit fel; a aranja. Doi servi cercetau și orînduiau boclucuri într-o căruță ușoară. SADOVEANU, O. VII 43. Ținea cîte două clondire și subsuoară alte două. După ce le orîndui, prezintă raportul. C. PETRESCU, Î. II 143. La dreapta, sub pădure, romînă oaste-apare, în pilcuri și în cete... orînduită. ALECSANDRI, P. III 220. ◊ Refl. Alaiul se orîndui astfel: întîi venea pedestrimea, apoi calul lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 197. ♦ A organiza, a întocmi. Poate o fi murit găzdoaia curților și bărbații nu știu orîndui lucrurile femeiești. RETEGANUL, P. IV 5. ◊ Absol. Dar din umbră și tăcere vodă face și desface... Și, pe-ascuns, orînduiește. DAVILA, V. V. 22. 2. A pune la cale, a hotărî, a dispune, a porunci. Două sute de ostași, pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4. Luă hotărîre nestrămutată... a nu orîndui nemic pentru împărțeală pînă aproape de oartea sa. CREANGĂ, P. 3. 3. A desemna, a numi, a ridica la o demnitate, a învesti. Sînt și eu orînduit caimacam. ODOBESCU, S. I 282. Orînduind vechil în locul său... ca să oblăduiască împărăția. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. pas. Noul stăpînitor, Cît s-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi. ALEXANDRESCU, M. 298.
11. [DLRLC] ORÎNDUIRE, orînduiri, s. f. 1. (De obicei determinat prin «socială») Formă de organizare a societății într-o perioadă dată a dezvoltării ei, al cărei caracter este determinat de modul de producție a bunurilor materiale, în primul rînd de relațiile de producție dintre oameni. Orînduirea feudală. Orînduirea socialistă. ▭ În orînduirea primitivă principala diviziune a societății o constituie tribul. GRAUR, S. L. 115. 2. Așezare, punere într-o anumită ordine, într-un anumit fel; grupare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire, alcătuire; stabilire. Aceste adunări se convocate de domn pentru facerea legilor, pentru orînduirea dăjdiilor. BĂLCESCU, O. II 13. 3. (Învechit și regional) Hotărîre, ordin, decizie, dispoziție. Vor urma întru toate tuturor orînduirilor lui pînă la răspicarea judecății. ȘEZ. V 50.
12. [Șăineanu, ed. VI] orânduì v. 1. a numi într’o demnitate sau funcțiune: Domnul se orânduește pentru toată vieața; 2. a ordona, a dispune: după ce orândui cele de cuviință CR. 3. fig. a destina: toate le-a orânduit pronia cerească POP. [V. orândă, soartă].
13. [Scriban] orînduĭésc și (vechĭ) -désc v. tr. (vsl. urenditi). Rînduĭesc, dispun, hotărăsc, fixez, stabilesc: cum a orînduit Dumnezeŭ, așa să fie! Așez, rînduĭesc, pun în ordine: guvernu a orînduit lucrurile așa. Numesc, pun într’o funcțiune: l-aŭ orînduit domn.
14. [DOOM 3] orânduire s. f., g.-d. art. orânduirii; pl. orânduiri
15. [DOOM 2] orânduire s. f., g.-d. art. orânduirii; pl. orânduiri
16. [DOOM 3] orândui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiesc, 3 sg. orânduiește, imperf. 1 orânduiam; conj. prez. 1 sg. să orânduiesc, 3 să orânduiască
17. [DOOM 2] orândui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiesc, imperf. 3 sg. orânduia; conj. prez. 3 să orânduiască
18. [MDO] orîndui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orînduiesc, conj. orînduiască)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL