1. [DEX '09] ORBETE s. m. v. orbeț.
2. [MDA2] orbete1 sm vz orbeț
3. [CADE] ORBETE sm. Olten. (R.-COD.) (PȘC.); – ORBEȚ1.
4. [DLRLC] ORBETE 2, orbeți, s. m. Mamifer din familia rozătoarelor, asemănător cu cîrtița, care trăiește sub pămînt și se hrănește cu rădăcini (Spalax hungaricus); țîncul-pămîntului.
5. [DLRLC] ORBETE1 s. m. v. orbeț.
6. [DEX '09] ORBEȚ, -EAȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbete s. m.] – Orb2 + suf. -eț.
7. [MDA2] orbeț, ~eață [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 36 / V: (reg) ~ete, urbete sm / Pl: ~i, ~e / E: orb2 + -eț] 1-4 smf, a (Îvp) (Ființă) care nu vede (bine) Si: orb2 (1). 5-8 smf, a Cerșetor (orb). 9-10 smf, a (Pex) (Om) sărăntoc. 11 sm (Pfm; îe) A se bate ca ~ii A se bate cu furie. 12-13 smf, a (Persoană) fără căpătâi Si: secătură, ticălos. 14 sm (Șîc ~etele pământului) Specie de mamifer rozător, caracterizat prin ochii ascunși sub piele, prin lipsa pavilionului urechii și prin incisivii și ghearele mari, care duce o viață subterană Si: (reg) cățelul-pământului, grivan, porcuț, țâncul-pământului (Spalax microphtalmus). 15 sm (Reg) Cârtiță. 16[1] sm (Reg) Șarpe-orb.
8. [MDA2] urbete sm vz orbete
9. [CADE] ORBEȚ I. sm. 1 Cerșetor orb; (om orb): se bat ca ~ii; văzul ~ului cînd zărește de-abielușa ca prin sită (JIP.) ¶ 2 🐒 = CĂȚELUL-PĂMÎNTULUI. II. adj. Orb: pînă și cîrtițele ~e... i se arătau lui în cale (ODOB.).
10. [DEX '98] ORBEȚ, ORBEAȚĂ, orbeți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbete s. m.] – Orb + suf. -eț.
11. [DLRLC] ORBEȚ, -EAȚĂ, orbeți, -e, s. m. și f. Persoană oarbă; p. ext. cerșetor (orb). Pururea să fie ca orbeții, dus de mînă. DAVILA, V. V. 78. O-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe. MACEDONSKI, O. I 42. Se ceartă ca niște orbeți. SLAVICI, O. II 119. ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău. Se bătură ca orbeții vreo jumătate de ceas, sfîșiindu-și cămășile. REBREANU, I. 94. ◊ (Adjectival) Orb. Cîrtițele orbețe și aricii ghimpoși, ba chiar șerpii, gușterii și șopîrlele, toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. – Variantă: orbete (GALAN, B. I 168, PAS, Z. I 153) s. m.
12. [Șăineanu, ed. VI] orbeț a. și m. cam orb. ║ m. Mold. Zool. cârtiță.
13. [Scriban] orbéț și orbéte m. (d. orb, de unde s’a făcut orbete, din al căruĭ plural s’a făcut orbeț). Vest. Om orb, maĭ ales cerșitor. Orbete, cîrtiță. A se bate ca orbețiĭ, ca orbiĭ, lovind orĭ-unde. Și adj. fem. eață: cîrtițele orbețe.
14. [DOOM 3] orbete (animal) s. m., pl. orbeți
15. [DOOM 2] orbete (animal) s. m., pl. orbeți
16. [DOOM 3] orbeț adj. m., s. m., pl. orbeți; adj. f., s. f. orbeață, pl. orbețe
17. [DOOM 2] orbeț adj. m., s. m., pl. orbeți; adj. f., s. f. orbeață, pl. orbețe
18. [DE] ORBÉTE (< orb) s. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, cu incisivi și gheare mari (genul Spalax), reprezentat în România prin două specii, orbetele mare (S. microphthalmus) și orbetele mic (S. leucodon); (pop.) cățelul-pământului sau țâncul pământului. Se hrănește cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat. Trăiește îndeosebi în zona de stepă și silvostepă și în Pod. Transilvaniei.
19. [Argou] a se bate ca chiorii / ca orbeții expr. a se bate violent; a se încăiera.
20. [Argou] orbeț, -eață, orbeți -te adj. (intl., peior.) prost, ageamiu; fraier.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL