1. [DEX '09] OPROBRIU, oprobrii, s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.
2. [MDA2] oprobriu sn [At: GHEȚIE, R. M. / V: (nrc) ~biu / Pl: ~ii / E: fr opprobre, lat opprobrium] (Liv; șîs) ~ public Dezaprobare prin care se condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte.
3. [DEX '98] OPROBRIU s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.
4. [DLRLC] OPROBRIU s. n. (Livresc) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvîrșesc astfel de fapte. A se expune oprobriului public.
5. [DN] OPROBRIU s.n. (Liv.) Atitudine de dezaprobare, de profund dispreț al societății față de fapte nedemne sau față de oameni josnici, nedemni, mișei. [Pron. -briu. / < lat. opprobrium, cf. fr. opprobre].
6. [MDN '00] OPROBRIU s. n. dispreț, dezaprobare publică pentru necinste și fapte nedemne. (< lat. opprobrium, fr. opprobre)
7. [Scriban] *opróbriŭ n. (lat. opprobrium). Mare ofensă publică, ultragiŭ, ignominie: a face cuĭva un oprobriŭ. Starea celuĭ ce trăĭește în ignominie: acoperit de oprobiŭ.[1] Acela care cauzează această ignominie: Nerone fu oprobriu omeniriĭ.
8. [MDA2] oprobiu sn vz oprobriu
9. [DOOM 3] oprobriu (livr.) [briu pron. brĭu] (desp. o-pro-briu) s. n., art. oprobriul; pl. oprobrii, art. oprobriile (desp. -bri-i-)
10. [DOOM 2] oprobriu (livr.) [briu pron. brĭu] (o-pro-briu) s. n., art. oprobriul; pl. oprobrii, art. oprobriile (-bri-i-)
11. [MDO] oprobriu
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL