1. [DEX '09] OPOZANT, -Ă, opozanți, -te, s. m. și f. 1. Oponent. 2. (În țările cu regim parlamentar) Persoană care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opoziție. ◊ (Adjectival) Ziar opozant. – Din fr. opposant.
2. [MDA2] opozant, ~ă smf [At: STAMATI, D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr opposant] 1 Oponent. 2 (În țările cu regim parlamentar) Persoană care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opoziție.
3. [CADE] *OPOZANT 1. sm. Oponent. II. adj. Care se opune, care combate o părere, un partid politic: iau și eu două (gazete): una guvernamentală și una ~ă (CAR.) [fr.].
4. [DLRLC] OPOZANT, -Ă, opozanți, -te, s. m. și f. 1. Oponent. Speriat de popularitatea lui de opozant curajos și văzînd în el un rival... îl ținuse doi ani la închisoare. CAMIL PETRESCU, O. II 389. 2. (În țările cu regim parlamentar burghez) Persoană care face parte dintr-un partid sau grup politic de opoziție. Această scrisoare cade în mîna unui opozant, Cațavencu, care se folosește de ea ca de un instrument. GHEREA, ST. CR. I 340. Bine, dacă aș fi fost vreodată opozant, înțăleg să fiu catatricsit (= persecutat). ALECSANDRI, T. I 377. ◊ (Adjectival) Porni din nou... Pe la gazetele opozante, pe la ziare cu tiraj. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11.
5. [DN] OPOZANT, -Ă s.m. și f. 1. Oponent. 2. Cel care face parte dintr-un partid de opoziție. [< fr. opposant].
6. [MDN '00] OPOZANT, -Ă I. s. m. f. 1. oponent. 2. cel care face parte dintr-un partid de opoziție. II. adj., s. m. (mușchi) care se opune unui deget. (< fr. opposant)
7. [Șăineanu, ed. VI] opozant a. și m. oponent, mai ales în materie de politică.
8. [Scriban] *opozánt, -ă adj. (fr. opposant). Barb. Oponent.
9. [DOOM 3] opozant adj. m., s. m., pl. opozanți; adj. f., s. f. opozantă, pl. opozante
10. [DOOM 2] !opozant adj. m., s. m., pl. opozanți; adj. f., s. f. opozantă, pl. opozante
11. [IVO-III] opozant.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL