1. [DEX '09] OPONENT, -Ă, oponenți, -te, s. m. și f. Persoană care face opoziție; opozant. – Din germ. Opponent.
2. [MDA2] oponent sm [At: ȘĂINEANU / Pl: ~nți / E: ger Opponent] 1 Persoană care își exercită dreptul de opoziție Si: opozant. 2 Participant la o întrecere sportivă, privit în raport cu alt participant. 3 Participant la o confruntare, privit în raport cu adversarul.
3. [CADE] *OPONENT adj. și sm. 1 ⚖️ Care face opoziție, care se opune unei sentințe, opozant ¶ 2 Care se opune unei măsuri, care combate o părere [germ.].
4. [DEX '98] OPONENT, -Ă, oponenți, -te, s. m. și f. Persoană care își exercită dreptul de opoziție; opozant. – Din germ. Opponent.
5. [DLRLC] OPONENT, oponenți, s. m. Persoană care își exercită dreptul de opoziție; opozant.
6. [DN] OPONENT s.m. Cel care face opoziție; opozant. [Pl. -nți. / cf. germ. Opponent, it. opponente].
7. [MDN '00] OPONENT, -Ă s. m. f. cel care face opoziție; opozant. (< germ. Opponent, it. opponente)
8. [Șăineanu, ed. VI] oponent a. și m. 1. Jur. care s’opune unei sentințe, care face opozițiune; 2. care s’opune unei măsuri, care combate o opiniune.
9. [Scriban] *oponént, -ă adj. și s. (lat. oppónens, -éntis. V. ex-ponent). Care opune. Care face opozițiune, care se opune uneĭ sentențe judiciare. Care face parte din partidu opozițiuniĭ.
10. [DOOM 3] !oponent adj. m., s. m., pl. oponenți; adj. f., s. f. oponentă, pl. oponente
11. [DOOM 2] oponent s. m., pl. oponenți
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL